Important

LOCAL | Inspectorii ITM au păgubit angajatorii botoșăneni cu zeci de mii de lei. Pentru ce au încasat sancțiuni

În  cursul  lunii  decembrie  2019,  reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au  efectuat  controale la un număr de 57  angajatori, cu un număr de 1943  salariaţi din care 979  femei şi un minor. Au fost  sanctionaţi  5  angajatori, au  fost  dispuse 42  măsuri, au  fost  aplicate  5 sancţiuni contravenţionale  din  care  3  avertismente  şi 2 amenzi   în  valoare  totală de 4.000 lei.

Au  fost aplicate sancţiuni pentru :

  • încălcarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă,
  • nerespectarea prevederilor legale privind registrul de evidenţă al salariaţilor.

 

În  cursul  lunii  decembrie  2019,  în   cadrul  domeniului  Securitate   şi  Sănătate  în  Muncă  s-au   desfăşurat următoarele activităţi:

–  au  fost  efectuate  controale  la  41  agenţi economici, fiind constatate 94 neconformităţi  şi au  fost  dispuse  99  măsuri. Au fost aplicate 94 sancţiuni contravenţionale, dintre care 93 avertismente şi o amendă în valoare de 8000 lei.

–     3 evenimente   au  fost   comunicate  în  această   lună   de  către  angajator  către ITM;

–    5 evenimente au fost cercetate de către angajator şi avizate de către ITM

–    un eveniment a fost comunicat de către ITM  către IM

–    au fost înregistrate  2 persoane accidentate, în accidente de muncă soldate  cu              incapacitate  temporară.

Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control:

  • lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnavire profesională,
  • neinstruirea lucrătorilor la angajare,
  • lipsa planul de prevenire şi protecţie,
  • neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic,
  • nu erau întocmite instrucţiunile proprii,
  • lipsa certificatului constatator care să ateste autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă,
  • angajatorii nu au luat măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor,
  • angajatorii nu au luat măsuri pentru desemnarea lucrătorilor care să aplice măsurile de prim ajutor.

                Valoarea   totală   a   amenzilor   aplicate  de  către   ITM,  în   cadrul  domeniilor  Sănătate  şi  Securitate  în   Muncă  şi  Control  Relaţii  de  Muncă,  în  cursul  lunii  decembrie  2019 este de  12.000  lei.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page