ImportantLocal

LOCAL | Inițiativă lăudabilă: traseu nou în Rezervația Făgetul Secular Stuhoasa, marcat de voluntari ecologiști. FOTO!

Traseu nou în Rezervația Făgetul Secular Stuhoasa, un traseu printr-o pădure în care nu se intervine pentru curățarea și îndepărtarea vegetației sau susținerea de activități de exploatare forestieră.

În perioada 7- 10 august s-a terminat de marcat un traseu de plimbare în Rezervația Făgetul Secular Stuhoasa, sat Oroftiana, comuna Suharău.

Acțiunea face parte din proiectul Instantanee botoșănene – Festivalul PRO NATURA finanțat de Consiliul Județean Botoșani și implementat de Fundația Județeană pentru Tineret.

Activitatea a fost posibilă cu ajutorul membrilor și voluntarilor din Asociația ”Club Prometeu”, Cercul eco turistic Car-Pates, Asociația Culturală Arlechin, Centrul Județean de Voluntariat Botoșani, Asociația Sportivă Triumf, Asociația Județeană Sportul pentru Toți Botoșani.

Rezervația este localizată în apropierea satului Oroftiana din comuna Suharău, are o suprafață de aproximativ 60 ha și a fost constituită în scopul protejării exemplarelor de fagi seculari prin L. 5/2000. Făgetul secular se situează la o altitudine cuprinsă între 140 – 240 m la 2 km de satul Oroftiana. În zonă sunt condiții favorabile pentru dezvoltarea pădurilor de foioase cuprinzând numeroase specii de stejar, fag, carpen, frasin, plop, mesteacăn, arțar, paltin. Fauna este caracteristică regiunii de deal fiind bogat reprezentată prin mistreț, căprioară, veveriță, vulpe și viezure.

Traseul începe la o sută de metri înainte de ajunge în satul Oroftiana pe partea stângă a DJ 291D si este marcat cu dungă albastră. Acest traseu urmărește curba de nivel de 200 m după o porțiune de urcare în prealabil și conduce spre un punct de belvedere situat pe o culme mai înaltă a Dealurilor Ibănești. Din acest punct aveți priveliște spre pădurea din zonă și localitățile Suharău, Cristinești, Ibănești și G. Enescu și pot fi identificate dealurile Lunca, La Peri, Muchia Coroșăni.

Pe traseu veți avea o diferență de nivel de aprox 100 m, așa că doritorii de plimbare să folosească încălțăminte adecvată. Atenție și cum vă îmbrăcați, făgetul secular intră în categoria pădurilor virgine așa că trebuie să vă așteptați la vegetație deasă și insecte care vă pot provoca neplăceri.

Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani prin Asociația de Tineret ”Club Prometeu” Botoșani urmărește să inițieze acțiuni de marcare trasee în zona comunei Suharău care să cuprindă dealurile Ibănești (D. Corhana și La Onceni), Pădurea Pilipăuți, cetatea medievală de pământ din Oroftiana, cotul Prutului – intrarea râului în țară, Dealul Comănești și Pădurea Terinți.

traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (33)

traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (32) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (31) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (30) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (29) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (28) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (27) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (26) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (25) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (24) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (23) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (22) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (21) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (20) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (19) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (18) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (17) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (16) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (15) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (14) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (13) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (12) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (11) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (10) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (9) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (8) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (7) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (6) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (5) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (4) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (3) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (2) traseu-suharau-stuhoasa-ecologisti-padure-voluntari-prometeu (1)

Related Articles

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page