Important

LOCAL | Casă în flăcări pe strada Pușkin. Un adult și trei copii au primit îngrijiri medicale – FOTO&VIDEO

Pompierii botoșăneni au intervenit în urmă cu puțin timp pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, de pe strada Pușkin, din municipiul Botoșani.

La fața locului au ajuns trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apa si spuma si o ambulanță SMURD.

La sosirea forțelor de interventie, ardea întreaga locuință, existând pericolul de propagare a flacarilor la casele din imediata apropiere. Patru persoane, un adult si trei copii, care locuiau în aceeași gospodarie au facut atac de panica, au primit îngrijiri medicale la fața locului după care au fost transportați la centrul “Micul Print” din municipiul Botosani.

Pompierii au înlăturat pericolul de explozie, din locuinta cuprinsă de flăcări fiind scoasă o butelie. Incendiul este localizat si se intervine pentru înlăturarea efectelor.

Intervenția este îngreunată de vantul care bate cu putere.

Cauza probabilă a incendiului de pe strada Pușkin – soba supraincalzita. Paguba fiind de 20.000 lei și bunuri salvate 300 000 lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page