Local

LOCAL | 9 ANI de la moartea unui POLIȚIST. Constantin Macovei, asasinat de cel pe care l-a arestat

Constantin Macovei, fostul șef de post din comuna Răuseni, judetul Botoșani, a fost asasinat mișelește, în seara de 10 septembrie 2004, chiar de cel pe care-l băgase după gratii  cu doi ani în urmă.

Culmea, recidivistul ieșise din pușcărie pentru „bună purtare”  și își jurase să se răzbune pe polițistul care, în opinia lui, îl anchetase pe nedrept.

Citiți mai jos cum s-au petrecut lucrurile în acea tragică zi.

În seara de vineri, 10 septembrie 2004 , in jurul orei 21,20, Constantin Macovei, șeful de post din comuna  Răuseni, a fost asasinat de un recidivist pe care-l anchetase in urma cu doi ani. In seara respectiva, în apropiere de halta CFR din sat, Constantin Macovei  s-a intalnit cu Dumitru Bălineanu, un localnic pe care-l băgase dupa gratii dupa ce, in urma cu doi ani, încercase să-l omoare cu un topor. La timpul respectiv insă, politistul reusise să se apere si-l împușcase pe Bălineanu în picior. Si de data aceasta scenariul s-a repetat. Bălineanu s-a indreptat catre seful de post și, căutând scandal cu orice pret, a început sa-i reproșeze că l-a cercetat pe nedrept și că din cauza lui a stat în puscarie.
Constantin Macovei a incercat sa-l evite si a intrat intr-un magazin, dar la iesire Bălineanu i-a sarit in spate si i-a tăiat gâtul cu un cuțit pe care l-a scos din buzunar. Localnicii au încercat, fără rezultat, să-l ajute pe Macovei. Șeful de post a murit înainte de a putea fi transportat la dispensarul din sat.
Jurase răzbunare
Criminalul a fost prins de „mascați”  la numai o oră de la comiterea faptei. In jurul orei 22,30, Bălineanu a fost găsit in patul lui, dormind linistit, fără niciun fel de remușcare pentru fapta pe care abia o comisese. De altfel, vecinii lui stiau că imediat după ce ieșise din inchisoare, criminalul “se jurase” ca-l va omorî pe șeful de post.
Bălineanu Dumitru (acum în vârstă de 45 de ani) fusese condamnat anterior la doi ani inchisoare pentru ultraj cu violență, un an pentru furt calificat si 79 zile inchisoare contravențională . In luna august 2003, Bălineanu a fost eliberat din inchisoare pentru “buna purtare”, desi mai avea de ispășit 257 de zile!

Doi copii orfani
Agentul sef Constantin Macovei, in varsta de numai 40 de ani, a absolvit Școala de Agenti de Politie „Vasile Lascar” Câmpina, promotia 1982, si a fost numit in funcția de șef al Postului de Politie Răuseni la 15 iunie 1998. A fost căsătorit si avea doi copii.
În memoria sa, în curtea Postului de poliție Răuseni a fost construit un monument funerar.

Sursa: curierulnational.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page