Calendar

Începe Postul Paștelui 2022: Zilele de POST și cele cu dezlegare la pește

Una din cele mai importante sărbători creștine este sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos, motiv pentru care credincioșii se pregătesc cu milostenie an de an, pentru POstul Paștelui înaintea Învierii Mântuitorului.

În anul 2022, Paștele ortodox este pe data de 24 aprilie, în timp ce Paștele catolic pică pe 17 aprilie.

Postul Paștelui este cel mai aspru și cel mai lung dintre cele patru posturi importante din an. În acest an, Postul Paștelui la ortodocși va începe pe 7 martie și se încheie pe 23 aprilie, potrivit calendarului ortodox.

Pe când, la catolici, Postul Mare se ține de pe 28 februarie până pe 16 aprilie.

Acest post constă în reținerea de la anumite alimente și băuturi în scop religios. În plus, credincioșii trebuie să se rețină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele.

Astfel, postul trupesc trebuie însoțit de cel sufletesc.

Totodată, în funcție de data la care este sărbătorit Paștele, sunt fixate Floriile și Rusaliile. Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n. Astfel, Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară.

Floriile sunt primite cu bucurie de toți credincioșii, dar trebuie înțeles faptul că săptămâna ce urmează, numită Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, este una a tristeții.

Sărbătoarea Floriilor ortodoxe 2022, vor avea loc duminică, 17 aprilie, iar Floriile catolice 2022 vor fi în ziua de duminică, 10 aprilie.

Dezlegarea la pește

Se spune că de Buna Vestire, credincioșii care respectă Postul Paștelui 2022 pot mânca pește pentru a-l urma întocmai pe Iisus Hristos, care a mâncat pește fript și fagure de miere după Învierea Sa.

Doar în cele două zile se face dezlegare la pește în Postul Paștelui 2022, astfel că în restul perioadei de post, orice preparat din pește este strict interzis.

Pe lângă cele două dezlegări la pește, există câteva zile în care credincioșii care țin Postul Paștelui primesc dezlegare la ulei și vin. Astfel, în anul 2022, în Postul Mare se face dezlegare la ulei și vin pe 9, 13, 20 și 27 martie, dar și pe 3, 10 și 16 aprilie.

Ce înseamnă dezlegare la ulei și vin? Ei bine, aceste dezlegări le permit credincioșilor care țin Postul Paștelui să folosească aceste ingrediente în prepararea hranei.

(ziarulunirea.ro)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page