Important

EVENIMENT | Centru medico-social unic în țară, deschis la Dângeni – FOTO

Astăzi s-a deschis la Dângeni un centru medico-social, unic pe plan național prin complexitatea serviciilor oferite beneficiarilor. În prezența a numeroase oficialități, primarul Cătălin Rotundu a tăiat panglica inaugurală, după ce un sobor de preoți a sfințit locația. Centrul urmează să deservească populația a șase comune și vor activa șase medici de familie, este vorba printre altele de Ungureni, Dângeni și Mihălășeni,

Clădirea de 400 de mp a fost dotată cu aparatură de ultimă generație și are tot ce este necesar pentu a acorda asistență medicală unui număr de peste 20 de mii de locuitori din zona menționată.

Ideea proiectul s-a născut în 2013 în urma unei consultări avute cu cetățenii. Comunitatea Dângeni are în proporție de 70 la sută persoane vârstnice și aproape 40 la sută suferă de boli cronice. Majoritatea dintre acestea și-au dorit să rămână în casele lor, să nu meargă în cămine de bătrâni. ,,Soluția a venit prin acest serviciu de îngrijire la domiciliu, astfel oamenii pot să rămână în casele lor, dar beneficiază de sprijin. Sunt ajutați inclusiv la plata facturilor, chiar și cumpăraturi dacă vor.Ne-am propus cu un medic din Botoșani de specialitate să deschidem o secție de recuperare medicală, pentru cei care au probleme locomotorii sau au suferit o intervenție chirurgicală, a precizat primarul comunei Dângeni, Cătălin Rotundu.  Acesta a ținut să menționeze că efortul financiar a fost foarte mare având în vedere ca 50 la sută din ceea ce înseamnă investiție aici este suportată din bugetul comunei Dângeni, circa 1 milion de lei din bugetul nostru.. ,,Dar după trei ani de zile vedem că acest obiectiv a fost realizat. Avem 65 de beneficiari acum care sunt foarte mulțumiți.. Vorbim de activități cu psiholog, activități implementate cu Serviciul Antidrog din IPJ Botoșani, lucrăm cu oameni profesioniști și care își fac treaba cum trebuie și iată că astăzi după mulți ani am reușit sp descidem acest centru medico – social cu aparatură de ultimă generație și logistică importantă”, a mai spus Cătălin Rotundu. În curând, Centrul din Dângeni va avea și o salvare dotată cu tot ce este necesar.

  

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page