Politic

Ziua Tineretului Liber, eveniment surpriză pentru botoșăneni – FOTO

Sub sloganul “Mândru că sunt moldovean”, miercuri 8 mai circa 700 de tineri au umplut la refuz Casa de Cultură a Sindicatelor din Botoșani pentru a fi alături de trupele lor preferate. Parfumul de “tinerețe nebună” a fost pus în valoare de trupele Bosquito si White Mahala, două trupe care timp de 3 ore nu au lăsat pe nimeni să stea pe scaune. Ziua Tineretului Liber a fost un eveniment surpriză pentru botoșăneni, iar Eugen Graur (Gelu), organizatorul spectacolului a știut să pună în valoare prezența între tineri a lui Valeriu Iftime și a lui Cătalin Flutur. De altfel, aceștia au salutat cu mult zâmbet vârsta frumoasă a celor din sală și i-au îndemnat să fie mândri de locurile natale, de faptul că provin din Moldova și mai ales să nu uite că Botoșaniul este al celor care-l iubesc. Energia participanților i-a făcut pe cei doi să se ridice de pe scaune, să aplaude și chiar să cânte versurile pieselor, alături de tinerii din jur.

Botoșaniul a fost tânăr timp de 3 ore, iar Bosquito si White Mahala au declarat de pe scenă faptul că aceste meleaguri cu o energie unică le-au rămas în suflet încă de prima dată când au concertat și că tinerii merită mai mult decât primesc de la societate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page