Retete

Drob de miel

Ingrediente:

Măruntaiele de la un miel (inimă, ficat, plămâni, splină)

5 legături de ceapă verde

2 legături de usturoi verde

2 legături de pătrunjel

2 legături de mărar

4-5 ouă

Sare

Piper

1 lingură de ulei de măsline,

prapurul de la miel

Mod de prepare:

Curăţă şi pune la fiert organele: taie-le în bucăţi micuţe astfel încât să intre în maşina de tocat sau roagă măcelarul să le toace el. Pune-le într-o oală şi adaugă sare. Lasă să dea un clocot şi ia spuma care se formează la suprafaţa. Spală verdeaţa şi toac-o mărunt. Toacă ceapa fin şi căleşte-o puţin.

Dă organele prin maşina de tocat şi amestecă-le cu verdeaţa. Adaugă în maşina de tocat şi ceapa călită şi 4-5 ouă crude întregi. Adaugă condimentele, sare şi piper şi pune prapurele într-o tavă, adaugă compoziţia şi înveleşte-o în prapure. Încinge cuptorul dinainte la 200 de grade.

Ţine la cuptor pentru aproximativ 50 de minute şi apoi serveşte. Pentru a face drobul umplut cu ouă fierte, fierbe 3-4 ouă tare şi în tava pregătită cu prapurele pune jumate din compoziţia de carne. Aşează ouăle şi apoi pune restul de compoziţie şi înveleşte bine cu prapurele.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page