Localsocial

De Crăciun, fii mai bun! Jandarmii botoșăneni au ajuns la nea Gheorghe și la o fetiță care are nevoie o intervenție chirurgicală – FOTO

Moș Crăciun nu vine doar la copiii cuminți, ci are grijă și de oamenii în vârstă, care au nevoie de ajutor pentru a-și trăi bătrânețea în liniște și cu demnitate.

În această dimineață, a venit rândul jandarmilor să se asigure că nea Gheorghe din satul Crasnaleuca, comuna Coțușca, are suficiente bucate de pus pe masă, atât de Crăciun, cât și în perioada următoare.

Nu am fost singuri în vizită, împreună cu noi a fost preotul Relu Cornel Coțovanu, cel care a înființat Asociația „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” și a pus în slujba oamenilor nevoiași toate eforturile și resursele sale.

De la el am aflat de situația grea în care se află nea Gheorghe, unul dintre oamenii din zonă care beneficiază de bunătatea și implicarea membrilor asociației.

Tot astăzi, o sumă de bani adunată din donațiile jandarmilor botoșăneni, în cadrul campaniei ,,De Crăciun, fii mai bun!”, a fost virată în contul unei fetițe în vârstă de 13 ani, care este nevoită să facă o operație la coloana vertebrală, pentru a evita riscul de de a rămâne imobilizată într-un scaun cu rotile.

De Crăciun, putem fi buni! Ceea ce nouă ni se pare puțin, poate însemna mult pentru semenii noștri aflați în suferință, cărora trebuie să le întindem, nu doar în această perioadă, o mână de ajutor, fără a aștepta nimic în schimb.

SĂRBĂTORI FERICITE TUTUROR!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page