IncendiuLocal

Un bărbat din Bucecea a murit carbonizat în propria casă. Tragedia putea fi evitată dacă nu adormea cu țigara aprinsă – FOTO

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitatea Călinești, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins locuința. S-a întâmplat în această după-amiază. Vecinii au observat flăcările și au sunat după ajutor.

La caz s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bucecea.

Aceștia au constatat că locuința ardea în totalitate. Întrucât existau informații că proprietarul era în casă în momentul izbucnirii incendiului, pompierii au început căutările concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, barbatul a fost găsit decedat într-una dintre încăperi.

Cel mai probabil incendiul s-a produs după ce bărbatul a adormit în timp ce fuma.

Pentru prevenirea unor astfel de situații, ISU Botoșani recomandă:

– nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;

– dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii;

– dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

– dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;

– stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page