Meteo

Cum va fi vremea de Paşte

ANM a venit cu prognoza actualizată pentru toată luna aprilie. Vremea va fi mai rece ca de obicei în prima parte a intervalului, dar de Paşte se anunţă temperaturi ridicate.

Mirela Polifronie, meteorolog la Administrația Națională de Meteorologie, declară că momentan nu se întrevede o răcire drastică în jurul sărbătorilor pascale.

„Este destul de devreme pentru vremea de Paști, însă, conform estimărilor meteorologice, ne-am aștepta ca temperaturile să crească de la jumătatea lunii aprilie. Momentan, nu s-ar întrevede o răcire drastică în jurul sărbătorilor pascale”, a spus Mirela Polifronie, miercuri, 30 martie, în cadrul unui interviu acordat DCNews.

„De asemenea, conform estimărilor, nu vom avea parte de precipitații în cantități însemnate, însă nu excludem apariția lor. Cum spuneam, este mult prea devreme pentru a ne pronunța pentru o prognoză exactă în perioada sărbătorilor pascale”, a subliniat Mirela Polifronie.

Prognoza meteo săptămâna 04.04.2022 – 11.04.2022
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în regiunile sudice, estice, vestice și la munte, dar și local excedentare în nordul extrem, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 11.04.2022 – 18.04.2022
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toată țara, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile estice.

Cu excepția regiunilor vestice, unde regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare, anunţă ANM.

Prognoza meteo săptămâna 18.04.2022 – 25.04.2022
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice perioadei.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page