AdministratiePolitic

Cristian Achiței: Covor asfaltic nou pe ultimii 7 km ai DN 29B Botoșani-Dorohoi – FOTO

În aceste zile se toarnă covor asfaltic nou între Văculești și municipiul Dorohoi, pe ambele sensuri de mers ale Drumului Național DN 29B, ca parte a lucrărilor de întreținere executate de Secția de Drumuri Naționale Botoșani în acest an.

Fiind vorba de un tronson relativ scurt, cuprins între km 24+700 – km 31+500, turnarea covorului asfaltic va fi finalizată în doar câteva zile.

Până atunci, circulația vehiculelor în zona lucrărilor se desfășoară pe o singură bandă, alternativ.

„Ca inginer de drumuri apreciez că este necesară alocarea în acest an a fondurilor necesare pentru continuarea lucrărilor de întreținere pe toată lungimea Drumului Național 29B, până la intrarea în municipiul Botoșani.

În calitate de senator i-am solicitat ministrului Transporturilor, printr-o interpelare din data de 29 iunie, includerea în bugetul DRDP Iași, după rectificarea bugetară din această vară, a fondurilor necesare pentru lucrările de întreținere ce se impun a fi executate în acest an pe drumurile naționale din județul Botoșani, altele decât cele aflate la această dată în proces de modernizare”, a scris pe Facebook Cristian Achiței.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page