Localsocial

Conducea un ansamblu rutier, fără să deţină permis de conducere valabil pentru acest mijloc de transport

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi-Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română, care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule fără drept. Totodată colegii noştri au constatat că remorca din respectivul ansamblu rutier nu este înmatriculată.

În data de 18 mai a.c., în jurul orei 15.00, o patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi- Prut-I.T.P.F. Iaşi, aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Rădăuţi-Prut, a oprit pentru control un ansamblu rutier format dintr-un tractor agricol şi o remorcă, condus de un cetăţean român în vârstă de 70 de ani.

La controlul efectuat, polițiștii au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere valabil. Totodată au constatat că remorca din respectivul ansamblu rutier nu este înmatriculată.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul, respectiv tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page