LocalSanatate

Managerul Spitalului Județean: „Vrem să dezvoltăm servicii medicale în ambulatoriu”

Managerul Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani, Doina Caba, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că își dorește să dezvolte serviciile medicale în Ambulatoriul de specialitate al spitalului. Ea a declarat că pentru a nu exista liste de așteptare care să se întindă pe luni de zile, s-a decis mărirea numărului de norme pe unele specializări.

Vrem să asigurăm medici specialiști pentru specialitățile din ambulatoriu care au corespondent cu secția cu paturi și să dezvoltăm servicii medicale în ambulatoriu și pentru alte specialități pentru care momentan nu avem spitalizare continuă. (…) Vom continua să încadrăm medici specialiști astfel încât să crească actul medical din punct de vedere al eficacității și calității, dar și a gradului de satisfacție a pacienților care se adresează nouă”, a precizat Doina Caba.

În primul trimestru al acestui an s-au înregistrat 43 de mii de prezentări în ambulatoriu și a crescut adresabilitatea și la chirurgie, neurochirurgie și chirurgie toracică, diabet.

”Am încercat să ne adaptăm la nevoile populației. Am crescut numărul de norme la cardiologie-două norme, diabet-trei norme. (…) Preferăm să avem pacienți investigați în ambulatoriu și cu activitate conexă, internări de zi decât să creștem numărul de internări și spitalizări, și acesta este și viitorul”, a declarat medicul Radu Laurian, directorul medical al Spitalului Județean Botoșani.

În ultimii cinci ani, numărul medicilor încadrați la Spitalul Județean a crescut. Astfel, dacă în anul 2017 spitalul avea 238 medici și 49 rezidenți, în 2019 unitatea avea 226 medici și 32 rezidenți, pentru ca în 2022 să se ajungă la 248 medici și 35 rezidenți.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page