IncendiuLocal

Cinci incendii de vegetație uscată și miriște au avut loc, duminică, în județul Botoșani

Cinci incendii de vegetație uscată și miriște au avut loc, duminică, în județul Botoșani. Buhăceni, Știubieni, Broscăuți, Loturi și Unțeni sunt zonele unde s-au produs aceste incendii. Focul deschis în spații deschise și acțiunea intenționată sunt cauzele probabile ale producerii acestor evenimente.

Au acționat pompierii din cadrul Detașamentelor Botoșani și Dorohoi, Gărziilor de Intervenție Săveni și Trușești, cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă. În total, în urma celor cinci incendii a fost distrusă vegetația uscată de peste 60 hectare.

Incendierea vegetației uscate este INTERZISĂ pentru că poate pune în pericol viața oamenilor, poate distruge habitatul unor animale, poate afecta gospodăriile, locuințele, rețelele de electricitate, pădurile sau culturile agricole. Vântul contribuie la propagarea flăcărilor, iar dacă incendiile se manifestă aproape de locuințe, pericolul este și mai mare.

Protejați-vă viața și proprietatea și nu uitați că prin incendierea vegetației uscate și a gunoaielor se poluează și mediul înconjurător.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page