Publicitate

Ce ar trebui să știe TOȚI patronii și angajații din Botoșani despre aruncarea gunoaielor, ca să nu primească amendă!

Toate firmele, instituțiile și companiile din Botoșani (și nu numai) sunt obligate prin lege să țină o evidență a deșeurilor produse, altfel riscă amenzi usturătoare sau chiar închiderea societății. Orice societate care produce deșeuri are obligația să urmărească întregul circuit al acestora, de la producere și până la eliminare. Astfel, toți producătorii și deținătorii de deșeuri trebuie să colecteze și să încadreze deșeurile după categorie: hârtie, metal, plastic, sticlă. În cazul deșeurilor de alte tipuri, printre care și cele periculoase, trebuie să aplici prevederile legislației în vigoare.

Amenzi de zeci de mii de lei pentru cei care nu respectă normele în vigoare

Antreprenorii care nu respectă legea riscă amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei! De asemenea, firmele care au o autorizație integrată de mediu trebuie să desemneze unul dintre angajați pentru a urmări îndeplinirea obligațiilor legate de mediu sau să delege sarcina unei firme externe. În caz contrar, amenzile pot fi de 15.000 până la 30.000 de lei!

Vestea bună pentru cei care întâmpină dificultăți în îndeplinirea acestor sarcini este că pot apela la serviciile unei firme specializate, așa cum este stratos.ro, pentru a scăpa de probleme. Astfel, poți transfera responsabilitatea pentru evidența gestiunii deșeurilor și poți chiar să beneficiezi de servicii complete, inclusiv de realizarea infrastructurii de colectare și de instruirea personalului. Ulterior întocmirii Evidenței Gestiunii Deșeurilor, va trebui să depui o declarație anuală la AJPM. În cazul contractării unei firme specializate,  ea va prelua și această îndatorire.

Managementul deșeurilor se află în strânsă legătură cu protecția mediului. Încălzirea globală s-a accelerat vizibil, iar cantitatea de gunoaie și deșeuri tinde să sufoce apele și solul. De aceea, măsurile legale adoptate devin din ce în ce mai drastice, pentru a încetini și, în cele din urmă, pentru a stopa acest proces.

Autoritățile pun un accent tot mai mare pe reciclare și pe producerea energiei din deșeuri. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este neapărat necesară colectarea diferențiată a gunoaielor. Reziduurile care nu pot fi reciclate, astfel încât materialul din care sunt fabricate să fie refolosit, sunt utilizate din ce în ce mai des (este și cazul unei mari cantități de plastic) pentru producerea de energie. Aceasta poate fi obținută prin combustie, gazeificare, piroliză sau digestie anaerobică. Multe țări europene aplică deja aceste procedee pentru a limita cantitatea de deșeuri și pentru a furniza o sursă de energie alternativă.

România se află la coada listei țărilor care reușesc să gestioneze eficient gunoaiele și deșeurile, reușind să arunce la gropile de gunoi aproximativ 95% dintre ele . De aceea, este important ca această colectare selectivă și evidența deșeurilor să devină cât mai stricte, atât în gospodării cât și în firme, companii și diverse tipuri de întreprinderi.

Pentru că legislația în privința protecției mediului se schimbă destul de des, îți poate fi util, în cazul în care faci parte din categoria antreprenorilor, să apelezi la servicii de consultanță de specialitate, astfel încât să nu fii nevoit să cauți și să studiezi chiar tu reglementările legale.

Astfel, vei scuti mulți nervi și multe eforturi, dar vei evita și primirea unor amenzi care nu sunt deloc neglijabile!

Sursa foto: Pixabay.com

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page