Politic

Campania organizată de PSD Botoșani „Salvează vieți! Donează sânge!” și-a atins obiectivul: peste 200 de persoane mobilizate din tot județul – FOTO

Campania „Salvează vieți! Donează sânge!”, inițiată și coordonată de deputatul social-democrat Dan Șlincu, a ajuns la final!

Timp de două săptămâni, Organizația Județeană PSD Botoșani a mobilizat peste 200 de voluntari – membri de partid din toate organizațiile locale, aleși locali, parlamentari social-democrați – care s-au prezentat la punctele de recoltare ale Centrului de Transfuzie Sanguină Botoșani pentru a dona sânge. În urma acestei campanii s-a reușit să se refacă rezervele de sânge la nivelul județului, care, potrivit reprezentanților Centrului de Transfuzii, sunt acum la cel mai înalt nivel din ultimii ani.

Felicitări și multe mulțumiri tuturor colegilor, prietenilor și celor care s-au alăturat campaniei noastre de salvare de vieți prin donarea de sânge. Am demonstrat că suntem o echipă unită și că împreună avem puterea să schimbăm lucrurile. Sper ca prin gestul nostru și al fiecărui cetățean care donează sânge să conștientizăm importanța donării. O singură unitate de sânge donată poate salva până la 3 vieți”, a declarat Doina Federovici, președintele organizației județene a PSD și a Consiliului Județean Botoșani.

Potrivit medicilor, lipsa de sânge în spitalele din România a fost accentuată de pandemie, când numărul donatorilor a scăzut dramatic. Nu există un substitut pentru sânge, care nu poate fi fabricat, singura sursă fiind donarea. La nivel național, 38% din populație este eligibilă pentru a dona sânge, însă doar 1,7%  donează efectiv, în timp ce media europeană este de 6%. Din această cauză, Organizația Mondială a Sănătății ne plasează în „zona de avarie” în ceea ce privește donarea de sânge.

Unul din 10 pacienți internați în secțiile de chirurgie, hematologie, oncologie, obstetrică-ginecologie și traumatologie are nevoie de cel puțin o transfuzie de sânge. „Reușita acestei campanii, în care am mobilizat peste 200 de persoane, ne determină să o repetăm peste câteva luni, mai ales că majoritatea colegilor și-au exprimat dorința de a deveni donatori permanenți. Prin astfel de acțiuni vrem să creștem, cel puțin la nivelul județului, numărul donatorilor. Trebuie să înțelegem că atât județul nostru, cât și multe alte zone din țară se confruntă, în anumite perioade, cu lipsa rezervelor de sânge. Așadar, să dăm cu toții un exemplu de comportament pro-social, de solidaritate, de empatie și, dacă ne permite organismul, să donăm sânge măcar de 2-3 ori pe an”, a declarat deputatul Dan Șlincu, coordonatorul campaniei „Salvează vieți! Donează sânge!”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page