Local

Biroul Autoritate Tutelară Botoșani are un nou șef

Biroul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Botoșani are un nou șef. După pensionarea Melaniei Manolache, atribuțiile au fost preluate de către Răzvan Amariei. Astăzi, viceprimarul Liviu Toma și Oana Chițanu, secretarul general al Municipiului Botoșani, s-au întâlnit cu Răzvan Amariei și ceilalți funcționari din cadrul Biroului Autoritate Tutelară. Liviu Toma i-a urat succes lui Răzvan Amariei și și-a arătat, în continuare, întreaga disponibilitate de a sprijini activitatea acestui important birou din cadrul Primăriei Municipiului Botoșani.

Le-am transmis colegilor din cadrul Biroului Autoritate Tutelară să răspundă cu promptitudine tuturor solicitărilor instituțiilor și cetățenilor. Ne dorim să nu avem întârzieri în efectuarea anchetelor sociale, acestea fiind necesare botoșănenilor care au de rezolvat diferite probleme. Am încredere că domnul Răzvan Amariei va coordona cu succes activitatea acestui birou”, a declarat Liviu Toma.

Răzvan Amariei are 46 de ani, este asistent social și lucrează în cadrul Biroului Autoritate Tutelară din iunie 2018. “Voi urmări ca activitatea să se desfăşoare în concordanţă cu dispoziţiile legale, iar lucrările, anchetele sociale să fie realizate la termenele stabilite prin solicitările adresate Biroului Autoritate Tutelară”, a declarat Răzvan Amariei.

Răzvan Amariei are o vechime în administrația publică locală de 17 ani.

Autoritatea Tutelară este fundamentată de dreptul familiei

Autoritatea Tutelară este o instituție a autorității publice locale, fiind fundamentată de dreptul familiei, prin Codul Civil. Biroul Autoritate Tutelară are ca obiective stabilirea și organizarea tutelei, supravegherea, controlul și îndrumarea activității de ocrotire a minorului, participarea la judecarea cauzelor cu minori, precum și prevenirea separării minorului de părinți. Biroul Autoritate Tutelară este subordonat secretarului Municipiului Botoșani și oferă servicii de consiliere familiilor aflate în divorț, în vederea medierii conflictelor și încredințării copiilor; persoanelor vârstnice care încheie acte notariale în scopul întreținerii și care, conform legii, necesită asistare la încheierea acestor documente; persoanelor care execută pedepse privative de libertate și familiilor acestora; minorului care se află în conflict de interese cu reprezentanții săi legali sau cel în numele căruia urmează a se încheia un act notarial prin efectuarea anchetelor sociale necesare instanţei de tutelă etc.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page