ImportantLocal

LOCAL | Accident produs de un minor după o urmărire ca-n filme, la Hudești

Sâmbătă seara, orele 20.10, patrula mixtă formată din poliţişti ai Secţiei 7 Poliţie Rurală Darabani şi ai Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani, au efectuat semnal de oprire, unui autoturism care rula pe drumul comunal DC 83 A, în localitatea Baranca, comuna Hudeşti, judeţul Botoşani, conducătorul autoturismului ignorând însă semnalele şi şi-a continuat deplasarea.

Echipajul de poliţie a procedat la urmărirea autovehiculului, însă conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, s-a izbit într-un gard şi a părăsit locul accidentului.

În urma verificărilor efectuate , s-a stabilit că autoturismul a fost condus de un tânăr de 17 ani, din comuna Zvoriştea, judeţul Suceava, minorul fiind  identificat de poliţişti la locuinţa persoanei de la care a achiziţionat vehiculul.

Întrucât acesta acuza dureri, a fost solicitată intervenţia unui echipaj medical care l-a transportat la Spitalul Municipal Dorohoi, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie.

În cauză a fost întocmit un dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere și vătămare corporală din culpă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page