Educatie

„100 de zile de școală”, celebrate la Școala nr. 12 – FOTO

Micii școlari din Clasa Pregătitoare Step by Step de la Școala Gimnazială nr. 12 Botoșani au sărbătorit primele 100 de zile de școală, dar și cele mai speciale momente din viața de elev, când, depășind emoția unui început, s-au avântat cu mult curaj în aventura cunoașterii.

Orice început este greu, dar noi am reușit să parcurgem împreună această etapă interesantă și am făcut cunoștință cu noul mediu școlar, noi colegi, acum prieteni, două doamne învățătoare, caietele și cărțile pe care încet, încet le-am descoperit. Am completat cu emoție Colecția clasei noastre („Animale domestice/ animale sălbatice”), marcând cu o figurină fiecare din cele 100 zile de școală, ajungând astăzi să finalizăm ultima filă din ea”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.

Elevii clasei și-au prezentat colecțiile iar împreună cu doamnele profesor Palade Tamara și Avasiloaei Loredana au marcat activitatea printr-un moment festiv, la sfârșitul căruia s-au acordat diplome pentru absolvirea celor mai dificile, dar și a celor mai interesante 100 de zile din viața de elev.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page