Sanatate

SANATATE | Leacuri cu soc

Din florile parfumate ale socului poți prepara remedii eficiente în combaterea multor afecțiuni. Substanțele active din această plantă previn inflamațiile și le tratează, reglează tranzitul intestinal și reduc durerile reumatice.

În perioada asta a anului înflorește socul, așa că te sfătuiesc să profiți din plin de proprietățile medicinale ale acestei plante. Atât scoarța, cât și fructele, dar mai ales florile pot fi utilizate în scop terapeutic. Conțin uleiuri volatile, taninuri, mucilagii și alte substanțe active medicinale, benefice în tratamentul nevralgiilor. De asemenea, ajută în caz de cistite, afecțiuni respiratorii, cum e astmul, și în combaterea infecțiilor de tipul furunculelor și abceselor, datorită acțiunii antiseptice.

Infuzia reduce simptomele alergiilor

Poți diminua efectele adverse ale rinitei alergice (febra-fânului) cu infuzie din soc. Prepari din două linguriţe de flori la 250 ml de apă clocotită, pe care le lași la infuzat 15 minute. Bei câte trei căni pe zi atunci când apar mai multe crize de strănuturi în rafală. Infuzia este benefică și în problemele renale, sinuzită, obezitate, mâncărimi ale pielii, senzaţie de picioare reci.

Pont!

Dacă alăptezi, e indicat să bei infuzie de soc, deoarece această plantă stimulează secreția de lapte.

Decoctul combate constipația

Ca să prepari acest remediu, ai nevoie de 50 g de flori de soc la un litru de apă, pe care le lași la fiert cinci minute, apoi acoperi vasul 10 minute. Decoctul este foarte util în problemele de tranzit intestinal și constipație. Poți obține un efect laxativ și dacă mixezi 20 g de fructe coapte de soc (evită-le pe cele verzi, pentru că sunt toxice!) cu o lingură de miere. Apelează la acest amestec la nevoie.

Băile calmează durerile reumatice

Îți trosnesc încheieturile și te dor articulațiile? Băile cu decot de soc au efect analgezic și reduc intensitatea durerilor. Fierbi 10 minute 300 g de flori la cinci litri de apă și apoi torni în apa de baie amestecul, în care e bine să stai cel puțin un sfert de oră. Poți urma tratamentul cu băi 20 de zile la rând.

Socata elimină surplusul de apă

Previi stocarea apei în țesuturi, dacă bei câte un pahar mic de socată înainte de mesele principale. Această băutură este indicată dacă organismul tău reține prea multă apă, în constipaţie şi în infecţii urinare. Ca s-o prepari, îți trebuie 12 flori de soc proaspete, pe care le pui într-un borcan cu zeama de la cinci lămâi.

Separat, faci un sirop dintr-un kg de zahăr fiert în trei litri de apă, peste care adaugi apă până la opt litri, apoi torni totul peste florile de soc. Lași la fermentat vasul acoperit cu un capac patru zile și amesteci din când în când. E bine să ții socata în sticle închise ermetic, la rece.

Sursa: clickpentrufemei.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page