Sanatate

SANATATE | Ce efecte are asupra organismului nostru consumul de vinete

Este perioada din an când în mai toate casele miroase a vinete coapte. Însă trebuie să ştiţi şi ce beneficii au aceste legume asupra sănătăţii noastre.

Vinetele conțin 93% apă, fibre, mangan, molibden, potasiu, acid folic, vitamina K, cupru, vitamina B6, triptofan, vitamina C; magneziu, vitamina B3. În afară de faptul că au în compoziție vitamine și minerale esențiale organismului uman, vinetele mai conțin și fitonutrienți importanți cu efect antioxidant. Printre aceștia se numără compușii fenolici, precum acidul clorogenic și cafeic sau flavonoizii, precum nasuninul.

Vinetele ajută la menținerea sănătății cardiovasculare. În cadrul unui studiu de specialitate, când cobaii au consumat suc de vinete, au apărut efecte imediate — nivelul colesterolului, inclusiv al celui din pereții arteriali, a scăzut semnificativ, iar vasele de sânge s-au relaxat, permițând fluxului sanguin să circule mai bine.

Aceste efecte pozitive se datorează fitonutrienților furnizați de vinete. Cercetătorii americani de la Serviciul de Cercetare în Agricultură au descoperit ca acidul clorogenic este cel mai puternic antioxidant din vinete, având o capacitate superioară de a combate acțiunea oxidativă a radicalilor liberi asupra celulelor, dar și de a reduce nivelul colesterolului rău LDL în sânge. Tot acidul clorogenic este și antimutagen (împiedică celulele sănătoase să sufere mutații și să devină cancerigene) și antiviral, scrie doctorulzilei.ro.

Sursa: antena3.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page