Educatie

Ziua Lecturii a fost marcată la ”Elie Radu”, dar și la orele de sport ale ”Laurianului” – FOTO

Ordinul ministrului educației referitor la Ziua Lecturii a fost respectat marți chiar și în ore ce, la prima vedere, nu au foarte multe legături cu cititul. La Colegiul Național ”A.T.Laurian”, spre exemplu, echipele de baschet și fotbal și-au abandonat orice altă strategie și, având-o coordonator de joc pe profesorul Elena Alecsa, au trecut la atac livresc. Retrași pe poziții defensive ale sălii de sport, elevii de la a XI-a F s-au pus pe citit cărțile ce, cu grijă, li s-a spus din timp să le aducă la ei în ora de educație fizică. Camerele de fotografiat au surprins întocmai vioiciunea atacului.

În partea cealaltă a orașului, la Liceul Tehnologic ”Elie Radu” elevii de la profilele de construcții, instalații, dar și de la protecția mediului s-au perindat prin bibliotecă, unde, avându-le coordonatoare pe profesorii Cornelia Marandiuc, Maria Hîrtopanu, Alina Caraman și bibliotecarul Roxana Vieru, au lecturat fragmente reprezentative din programa de bac, au interpretat pe roluri ”Chirița” lui Alecsandri, au recitat poezii și au discutat despre cărțile favorite, parcă pentru a face în ciudă autorităților ce se gândesc să închidă liceul de construcții al Botoșanilor.

Pentru prima dată în acest an școlar, pe 15 februarie , din ordinul ministrului educației în tot învățământul preuniversitar s-a sărbătorit Ziua Națională a Lecturii. Pentru că, așa cum se arată într-un comunicat al ministerului de resort, ”într-o țară în care sub 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an, rolul școlii devine esențial în a cultiva o activitate aparent desuetă, lectura, ca preocupare menită să ne salveze dintr-un univers superficial, un univers în care dăm click fără a decide. Lectura construiește legături profunde și statornice în mințile tuturor, fie copii sau adulți.”

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page