Local

Vezi ce artiști vor urca pe scenă în noaptea de Revelion

Primăria Municipiului Botoșani organizează spectacolul de Revelion.

Botoșănenii care nu au avut timp să-și facă planuri sau cei care doresc să vadă focul de artificii sunt invitați să petreacă noaptea dintre ani alături de municipalitate.

Pe 31 decembrie, începând cu ora 20:00, se va da startul la distracție cu un mix de OLDIES MUSIC HITS 80’ – 90’.

Pe scena amplasată în Piața Revoluției vor mai concerta artiștii Academiei de Arte „MODUS VIVENDI”, coordonată de Ana Maria Bucșă.

Amatorii de muzică populară vor avea ocazia să asculte recitalurile artiștilor Carmen Cornaci și Dan Doboș.

La Botoșani, în noaptea dintre ani vor fi așteptați să concerteze și ALESSIA sau SHIFT.

Momentul special al nopții va fi focul de artificii, de la ora 00:00.

Spectacolul de Revelion va continua cu DJ AYA, artist aflat în Top 3 DJ femei în România, care s-a aflat pe aceeași scenă cu Armin Van Buuren, Martin Garrix, Robbie Williams și mulți alții, deschizând „Main Stage” la Untold în 2019. A performat de altfel pe scena marilor festivaluri de la Untold, Saga Festival, Flight Festival, Take Off Festival, Sibiu Music Fest și altele.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page