ECONOMIC

Veşti proaste pentru românii care plănuiau să-şi cumpere un apartament. Preţurile vor sări în aer, după ce costul materialelor de construcţii s-a dublat

Preţurile apartamentelor vor sări în aer, după ce costul materialelor de construcţii s-a dublat în ultimul an. Cele mai mari scumpiri se văd la plăcile OSB, la ţeava rectangulară şi la panourile sandwich.

Veşti proaste pentru românii care plănuiau să-şi cumpere un apartament. Preţurile vor sări în aer, după ce costul materialelor de construcţii s-a dublat

Principalele materiale de construcţii s-au scumpit cu cel puţin 15% din martie 2021 până  în martie 2022, în condiţiile în care şi în primăvara anului trecut aceleaşi materiale trecuseră deja prin câteva runde de scumpiri.

Cel mai mult s-au scumpit plăcile OSB (plus 103% din martie 2021 până în martie anul acesta), ţeava rectangulară (plus 118%) şi  panourile sandwich (plus 121%). De asemenea, cărămida costă peste 10 lei, faţă de 7,4 lei cât costa în urmă cu un an.

Totodată, metrul pătrat de pavaj costă 67,1 lei, de la 41,3 lei în primăvara lui 2021, iar un kilogram de fier-beton este acum 6,95 lei, cu 88% mai scump faţă de martie 2021, arată datele de la Vindem-ieftin.ro, potrivit Mediafax.

Ca să înţelegem aceste scumpiri, tre­buie urmărit procesul de fabricare a unui pro­dus, care formează un lanţ întreg, pentru că nicio componentă nu este inde­pendentă, toate verigile fiind în strânsă legătură unele cu altele.

Oţelul în mod special, materie primă pentru foarte multe companii cu activitate în construcţii, a trecut prin majorări de preţ considerabile încă de la finalul anului 2020, îngreunând activitatea producătorilor de aco­perişuri, hale metalice sau panouri ter­mo­izolante.

În prezent, în industria locală a con­strucţiilor se aşteaptă la noi scumpiri ale oţe­­lului pe fondul războiului din Ucraina, ţară care era un furnizor important pentru fir­mele din România. Totuşi, companiile cred că impactul nu va fi foarte puternic, exis­tând alternative în alte ţări, precum Turcia, Grecia, Bulgaria şi Republica Moldova.

Trans­por­tul ajunge să însemne 10% din preţul materialelor de construcţii, iar bitumul – material esenţial pentru infra­structură – a ajuns la o scumpire de 50% astăzi faţă de media anului trecut.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page