ECONOMIC

Vești bune pentru români! Polițele RCA vor putea fi plătite în rate. Ele pot fi suspendate dacă vehiculul nu este utilizat

Mai multe măsuri sunt luate în calcul de Autoritatea de Supraveghere Financiară, după discuțiile din ultima perioadă cu reprezentanții transportatorilor din România. Una dintre cele mai importante dintre acestea este plata în rate a polițelor RCA.

Polițele RCA vor putea fi plătite în rate! În ultimele zile, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a purtat mai multe sesiuni de discuții și consultări cu reprezentanții industriei transporturilor din România, precum și cu cei ai companiilor de asigurări.

„Autoritatea a creat astfel un cadru mai amplu de analiză și de identificare a unor soluții concrete și sustenabile necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă industria de transport referitoare la polițele RCA. ASF a luat în considerare, împreună cu partenerii de dialog, toate abordările posibile ca răspuns la solicitările transportatorilor. Autoritatea are în vedere măsuri ce sunt incluse într-un plan de acțiune care cuprinde și activități care, în bună măsură, urmau să fie adoptate de către ASF în perioada imediat următoare”, se arată într-un comunicat de presă.
Măsurile anunțate de ASF

Printre măsurile menite să diminueze efortul financiar al posesorilor de polițe RCA se numără:

  • Posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA pe durata în care autovehiculul nu este utilizat, cu prelungirea valabilității acestuia cu perioada în care a fost suspendat;
  • Efectuarea plății primei RCA în rate indiferent de nivelul acesteia, atât la persoanele fizice, cât și la persoanele juridice, opțiunea plății în rate aparținând potențialului asigurat;
  • Revizuirea modalității de stabilire a tarifului de primă RCA pentru contractele încheiate pe perioade mai mici de 12 luni, astfel încât să nu mai existe diferențe atât de mari între polițele anuale și cele subanuale.

„În urma discuțiilor avute a fost subliniată, de asemenea, necesitatea ca Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) să analizeze și să găsească soluții ce privesc statutul asiguratului cu risc ridicat. Din această perspectivă, analiza are în vedere, cu precădere, identificarea unor propuneri destinate transportatorilor de mărfuri pentru ca aceștia să aibă acces la un tarif de primă echilibrat în cazul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto, astfel încât valorile tarifelor recomandate să fie într-un interval mai apropiat de tariful de referință”, transmite ASF.

Discuțiile vor continua și în zilele imediat următoare pentru a consolida un set de măsuri care pot fi implementate imediat în vederea soluționării problemelor semnalate de reprezentanții transportatorilor, conform declarațiilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Înainte de comunicatul emis de ASF, Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), a afirmat că patronatele din domeniul transporturilor și conducerea ASF au ajuns la un acord pentru stabilirea valorii polițelor RCA la autovehiculele cu o greutate de peste 16 tone conform tarifului de referință. Acest acord ar trebui să conducă la o reducere a prețurilor polițelor RCA.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page