Local

Tragedie! O botoșăneancă a născut mai repede pentru a-şi salva copilul, apoi a murit răpusă de COVID

Caz dramatic la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sfântul Spiridon”. La numai 32 de ani, fără să fi suferit de vreo altă boală, o tânără a murit pentru că avea COVID. Era însărcinată, dar a născut mai devreme pentru a-l salva pe Eduard, băieţelul ei. Câteva zile mai târziu, s-a stins. La computerul tomograf, plămânii lui Liz, aşa cum o cheama pe tânăra mamă, arătau ca “o cicatrice enormă după o arsură”. O cicatrice a lăsat fără să vrea şi în sufletul celor care au iubit-o, potrivit www.ziaruldeiasi.ro

Liz Clim s-a născut pe 8 martie 1989, în Botoşaniul unde a urmat şi şcoala gimnazială şi liceul. A venit la Iaşi să studieze pe băncile Facultăţii de Psihologie din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza”, pe care a şi absolvit-o. În timpul studenţiei s-a îndrăgostit de Silviu, student la Facultatea de Informatică. Era prin 2013, când Liz Clim a devenit Liz Bulgariu. Fotografiile de pe contul Lizei de pe reţelele de socializare fac un album tulburător al poveştii de iubire. Liz s-a angajat mai întâi la compania Xerox, apoi la multinaţionala Conduent. Silviu Bulgariu lucrează la o altă multinaţională, Endava. Acum doi ani, s-a născut şi Sofia Bulgariu, într-o familie cu doi părinţi fericiţi şi sănătoşi. Dar cei doi nu au vrut să se oprească totul doar la bucuria dată de Sofia. În plină pandemie, Liz şi Silviu nu au renunţat la ideea de a mai avea un prunc, iar bucuria a venit. Umbrită, însă. Liz Bulgariu s-a infectat cu noul coronavirus în timpul sarcinii. De unde? Nimeni nu ştie cum. “Erau şi sunt genul de familie care respectă total regulile şi măsurile impuse de pandemie. Nu exista să nu apară cu mască în public, să nu păstreze distanţarea impusă. Nu numai ei, ci şi familiile lor”, a spus un prieten al familiei.

După ziua de naştere a Lizei Bulgariu, respectiv 8 martie, spre sfârşitul lunii, au apărut şi primele simptome grave de COVID. “Cred că totul a început în jurul datei de 20 martie. Tânăra a fost transferată de la Spitalul de Boli Infecţioase. Starea era gravă, era COVID pozitiv. Pentru că era însărcinată, s-a decis să i se facă o radiografie în urma căreia a rezultat iniţial că plămânii erau afectaţi în proporţie de 50-60%”, a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU a Spitalului “Sfântul Spiridon” / SMURD Iaşi. Dată fiind starea Lizei, dar şi sarcina avansată, medicii au decis transferul la Maternitatea “Elena Doamna”, singura unitate COVID pentru gravide.

După spusele medicilor de la Maternitatea “Elena Doamna”, tânăra a dorit , în pofida stării în care se afla, să ducă sarcina până la sfârşit. Medicii însă i-au spus că este bine să nască prin cezariană, mai devreme, pentru că astfel dă o şansă pruncului. Liz Bulgariu a născut, în cele din urmă, prin cezariană, un băiat de 1.900 de grame. Eduard, cum a fost botezat, s-a născut la 28 de săptămâni, dar norocos pentru că a fost negativ la testul RT PCR. Imediat, micuţul a fost transferat la Secţia de Neonatologie de la Maternitatea “Cuza Vodă”.

După naştere, Liz a fost transferată înapoi la Spitalul “Sf. Spiridon”. “După ce a născut, tânăra a fost transferată înapoi la noi, la ATI. Iniţial, sarcina a permis să îi facem doar o radiografie la plămâni pentru că era însărcinată. Ulterior, după naştere, i-am făcut un CT (computer tomograf). Rezultatul a fost înfiorător. La un sfert de veac, fără boli, un om care era perfect înainte de COVID, acum avea plămânii afectaţi 90%. Plămânii ei, fără a avea o boală asociată, la doar 32 de ani, erau o cicatrice enormă, ca după o arsură. A făcut hidropneumotorax, ruptură de pleură, şi altele. Au fost afectate toate organele într-un ritm extrem de alert”, a spus Diana Cimpoeşu. Sâmbătă, Liz Bulgariu va fi îngropată în acelaşi scenariu pandemic: un capac tras peste coşciug, de la morgă până la cimitir şi multe, multe lacrimi.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page