Liga 1Sport

SPORT | UEFA revoluţionează fotbalul european: Liga Naţiunilor a fost aprobată şi va debuta începând cu sezonul 2018-2019

UEFA a aprobat înfiinţarea Ligii Naţiunilor. Competiţia va debuta începând cu sezonul 2018-2019. Întrecerea se va disputa o dată la doi ani.

Această nouă competiţie a fost adoptată pentru perioada 2018-22 şi va fi bazată pe repartizarea celor 54 de selecţionate europene în patru divizii, cu un sistem de promovare şi retrogradare.

Potrivit deciziei de la Astana, fiecare divizie va fi subdivizată în grupe de trei sau paru echipe. Înainte de Euro-2020, fiecare echipă va juca astfel patru sau şase meciuri între septembrie şi noiembrie 208 în această Ligă a Naţiunilor. “Final Four”, implicând câştigătoarele grupelor, va debuta apoi în 2019.

Liga Naţiunilor ar urma să aibă loc din doi în doi ani, în anii impari, în locul meciurilor amicale din datele oficiale FIFA

Patru divizii valorice

Ce presupune însă această nouă Ligă a Naţiunilor pe care UEFA pare atât de decisă să o implementeze în viitor? Concret, în cazul în proiectul va fi aprobat, competiţia va avea loc o dată la doi ani, în anii pari, iar partidele ar urma să aibă loc în datele calendaristice aprobate deja de FIFA pentru meciuri amicale. Surse UEFA susţin că cei 54 de membri afiliaţi vor fi împărţiţi în 4 divizii, în funcţie de valoarea echipelor, urmând ca prima divizie să fie formată din forţe ale continentului, precum Anglia, Germania, Italia sau Olanda.

Care este însă motivul pentru care echipele ar urma să joace la nivel înalt în această competiţie? Ei bine, se pare că UEFA ar urma să elimine play-off-ul de calificare la European, urmând ca echipele care vor câştiga diviziile ”League of Nations” să obţină biletele pentru turneele finale. Se pare că propunerea care va fi făcută la Astana în cursul Congresului de joi a fost deja analizată de oficialii UEFA, tabloidul norvegian ”Dagbladet” anunţând deja iniţierea acestui proiect încă din luna octombrie a anului trecut.

Proiectul a fost confirmat pentru ”The Independent” de Greg Dyke, preşedintele Federaţiei engleze de fotbal. ”Suntem foarte interesaţi de Liga Naţiunilor. Lucrurile clare, anumite detalii, vor trebui puse la punct, dar cred că proiectul e foarte atractiv”, a spus Dyke. Ceea ce înseamnă că şi alte ţări puternice sunt interesate de proiect, care le-ar asigura, cu siguranţă, venituri importante din vânzarea drepturilor de televizare ale partidelor.

România, în liga a doua sau a treia?

Cum ar putrea fi afectată România? Teoretic, diviziile ar urma să fie formate pe baza coeficientului UEFA al echipelor participante, care ia în calcul rezultatele echipelor în raport cu celelalte echipe din Europa, atât în meciuri oficiale, cât şi în cele amicale. Astfel, în acest moment, naţionala lui Piţurcă se află pe poziţia a 26-a, ceea ce ar duce-o fie în divizia a doua, fie într-a treia, în funcţie de numărul de echipe pe care îl va avea noua ligă.

Sursa: www.prosport.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page