Sport

SPORT | Răzvan Lucescu: “Apreciez dorinţa jucătorilor mei de a nu ceda”

Antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, Răzvan Lucescu, a declarat duminică seară, după remiza din meciul cu Astra Giurgiu, scor 1-1, că apreciază dorinţa jucătorilor săi de a nu ceda.

“A fost un meci pe care l-am început prost, am fost prea crispaţi. Şi Astra are meritul că ne-a presionat, a fost o echipă agresivă, ne-a forţat să comitem erori. Cred că după 25-30 minute am revenit în joc şi am avut două bune ocazii prin Tamuz. Am primit acel gol, după care echipa a arătat că îşi doreşte cel puţin egalarea şi ama reuşit pe final. Dacă e ceva de apreciat, acest lucru este, dorinţa jucătorilor mei de a nu ceda. Puteam pierde, dar, la fel de bine, puteam şi câştiga. A fost un meci intens, aspru pe alocuri, spectaculos prin intensitatea cu care s-a jucat fiecare minge, ceea ce cred că este un lucru pozitiv pentru ambele echipe. Crisparea noastră cred că vine din dorinţa foarte mare de victorie. Teama de a nu greşi şi faptul că nu am ieşit din presiunea Astrei nu ne-au permis să învingem. Astra a lăsat impresia unei echipe bune şi echilibrată. În Cupă se vor juca două reprize de 90 minute, va fi cu totul diferit de acest meci”, a spus Lucescu.

Tehnicianul prahovenilor l-a lăudat pe atacantul Adrian Mutu: “Treaba mea este să analizez jocul, nu arbitrajul. Ca părere personală, cred că pe final a fost un control prelungit cu mâna al unui jucător al Astrei în careul propriu, chiar dacă nu a fost vorba de intenţie. A fost o atmosferă fantastică, cred că jucătorii se simt datori acestui public şi poate este şi o explicaţie a crispării lor. Pentru mine, Mutu a fost uriaş. Efortul şi dorinţa pe care le-a arătat mă fac să cred că are 25 ani. Zicu a început în nota echipei, crispat, nu a ieşit în evidenţă, dar nu a fost foarte slab. Nu am văzut nimic special în reacţia pubicului la înlocuire. Gerson mi-a spus la pauză, cu lacrimi în ochi, că nu mai poate continua din cauza unei accidentări. Tamuz încă are nevoie de timp. Îl cunosc, mi-a fost adversar în cupele europene. N-a avut nici spaţii să iasă în evidenţă mai mult, când va fi pregătit, poate va fi cel mai bun vârf din campionat. Acceptăm acest rezultat, deşi eu personal mi-aş fi dorit enorm să câştigăm. Dezamăgirea mea este că n-am câştigat astăzi”.

Echipa Petrolul Ploieşti a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu formaţia Astra Giurgiu, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I. Oaspeţii au deschis scorul prin autogolul lui Alcenat, din minutul 42, gazdele reuşind egalarea prin prin Hoban, în minutul 90+2.

Astra Giurgiu a jucat în inferioritate numerică din minutul 73, după eliminarea lui Laban pentru un fault din spate asupra lui Mutu.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page