ImportantLiga 2

SPORT | LIGA 2: INCREDIBIL! Jucatorii SPORTULUI STUDENTESC au refuzat sa intre pe teren! Siman a sarit la BATAIE!

Situaţie extrem de tensionată la Sportul. Jucătorii nu au efectuat efectuat vizitele medicale pentru acest retur şi au refuzat să intre pe teren la partida cu Farul. “Studenţii”, aflati în vestiarul echipei, au semnat un act de prezenţă alături de un avocat al AFAN şi nu au dorit să se prezinte la meciul contra constănţenilor.

Pentru a evita sancţiunile din partea LPF în cazul neprezentării, patronul Vasile Şiman a cerut ca la stadion să vină un medic care să efectueze pe loc vizitele medicale şi să-şi dea acceptul ca fotbaliştii să intre pe teren. În urma unei altercaţii verbale, Şiman a încercat să-i aplice o corecţie fizică tatălui lui Sebastian Cioranu. De asemenea, patronul bucureştenilor s-a contrat şi cu Dacian Varga.

Fotbaliştii se plâng de faptul că sunt nevoiţi să-şi desfăşoarea activitatea în condiţii precare şi că nu au fost plătiţi cu lunile. În jurul orei 22:00, aseară, fotbaliştii au primit notificare din partea conducerii că vor fi suspendaţi în cazul în care nu se vor prezenta la meciul de astăzi.

Observatorul partidei, pus într-o situaţie delicată, a precizat că observă vizele medicale pe carnetele jucătorilor, dar nu poate şti dacă aceştia chiar au efectuat controlul medical. Singura variantă pentru jucarea partidei era ca Sportul să intre pe teren cu juniorii.

Deşi Sportul a fost programat să joace pe stadionul Juventus, din Colentina, Şiman n-a plătit către clubul din Liga a III-a utilităţile.

Arbitrul partidei, Sergiu Popa (Aiud), a intrat pe teren alături de jucătorii Farului şi a fluierat finalul partidei. Siman, prezent la intrarea pe gazon a fost fluierat de puţinii spectatori prezenţi în tribune.

Motivul oficial este acelă că Şiman nu a plătit utilităţile la stadionul din Colentina. Cei de la Farul au sustinut un antrenament în locul partidei.

Jucătorii Sportului sunt decişi să continue protestul. “Mergem până la sfârşit, mai mult de atât ce poate să ne facă?”, a declarat Varga.

Fotbaliştii au plecat de stadion şi cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare va avea loc o întâlnire între reprezentaţii AFAN-ului şi cei ai FRF pentru a discuta despre situaţia de la Sportul.

sursa: liga2.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page