Sport

SPORT | “E o lecţie de viaţă pentru mine!” Oli rupe tăcerea după decizia istorică din Emirate. Cum a fost pedepsit pentru o declarație

Suspendat pentru trei meciuri şi amendat cu 20.000 de euro (un adevărat record pentru fotbalul din Emirate) pentru o serie de declaraţii, Cosmin Olăroiu, în prezent la Al Ahli, vorbeşte despre problemele întâmpinate în relaţia cu fostul său club, Al Ain.

Formaţia pe banca căreia a cucerit două titluri de campion îi cere acum despăgubiri de 500.000 de euro pentru că a ar fi plecat la echipa rivală fără acceptul conducerii şi ar fi rupt unilateral contractul.

Olăroiu a precizat că nu a semnat nicio înţelegere nouă cu Al Ain şi şi-a acuzat fosta echipă că a oferit Federaţiei din Emirate un contract “nesemnat şi neştampilat”.  Ca urmare a declaraţiilor considerate “jignitoare”, Oli a fost suspendat şi amendat cu suma de 20.000 de euro.

Acum Oli anunţă că vrea să îngroape securea războiului, dar precizează că scandalul în care a fost implicat reprezintă o adevărată “lecţie de viaţă”

Pe tot parcursul vieţii mele am încercat să ajut oamenii. Nu îmi voi insulta niciodată prietenii de aici şi nici pe cei de la Al Ain. Ei ştiu foarte bine că eu îi tratez pe toţi la fel, nu vreau să insult pe nimeni.

Dar când mi se întâmplă aşa ceva, vreau doar să explic ce s-a întâmplat. E dreptul meu să mă apăr.

Ce am spus nu e o insultă, era doar adevărul despre ce s-a întâmplat acolo şi am vorbit despre ea fără intenţia de a jigni. Am vrut să spun adevărul, pentru că s-au speculat foarte multe.

Dar eu am informat clubul că voi pleca şi toată lumea ştia că asta se va întâmpla. Am lucrat doi ani la Al Ain şi nu am făcut nimic rău. Dar nici nu mă aşteptam la asemenea gesturi din partea unor oameni alături de care am lucrat. E o lecţie bună pentru mine. O lecţie de viaţă.

Încă o dată: am spus public că îl respect pe preşedintele clubului (şeicul Abdullah) pentru ceea ce a făcut pentru mine şi pe toţi cei care au lucrat alături de mine şi care m-au ajutat să îmi fac treaba.

Îi respect şi îi iubesc, chiar dacă ei mă urăsc. Dar am avut o opţiune diferită în viaţă. Aşa cum eu le respect deciziile, aştept acelaşi lucru de la ei”, a declarat Olăroiu, citat de The National.

sursa: gandul.info

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page