Sport

SPORT | Hagi, atac la Burleanu: Tatăl preşedintelui FRF este un om rău

Gheorghe Hagi a intrat într-un conflict deschis cu Răzvan Burleanu, după ce şeful FRF a afirmat că în fotbalul românesc a venit momentul revoluţiei. Burleanu a făcut o paralelă între conducerea de 24 de ani a lui Mircea Sandu şi era Ceauşescu. De asemeni, declaraţia tatăului lui Burleanu la adresa lui Gică Popescu a stârnit reacţii adverse din partea lui Hagi, conform Mediafax.

“Părintele domnului preşedinte (n.r. – fostul fotbalist Gheorghe Burleanu) să fie mai atent când vorbeşte. Este un om rău. Când îţi doreşti ca Popescu să rămână acolo (n.r. – în închisoare) înseamnă că eşti un om rău. Îi transmit asta de aici. Numai un om rău poate să dorească răul unui om aflat într-o situaţie dificilă, care a muncit pentru România. Iar pentru mine aşchia nu sare departe. Când se întâmplă asta să îmi daţi voie să spun că în România este răutate multă. Iar cu asta nu facem nimic”, a spus Hagi.

“Campania împotriva lui Popescu am văzut că tot continuă. Încă se mai duce, de ce oare? Ştiţi şi voi răspunsul. Eu zic că trebuie să se revină la mai mult respect, pentru că rămânem cu ura şi răutatea în România. Trebuie mai mult respect faţă de nişte sportivi care au muncit pentru România”, a precizat fostul căpitan.

Gheorghe Hagi a explicat că nu l-a vizitat până acum la penitenciar pe Gheorghe Popescu. “Nu putem să îl vizităm în momentul de faţă”, a afirmat el.

Gheorghe Hagi îi cere explicaţii noului şef al federaţiei după ce acesta a afirmat că în fotbalul românesc a venit revoluţia după 24 de ani. El menţionează că a făcut parte din perioada în care Mircea Sandu a fost preşedinte şi nu înţelege de ce era nevoie de o revoluţie după performanţele sale cu echipa naţională.

Totuşi Hagi este deranjat şi de faptul că Mircea Sandu nu i-a ţinut piept lui Burleanu, considerându-l pe fostul şef al FRF prea slab. “Am văzut Mircea Sandu l-a condus (n.r. – pe Răzvan Burleanu) după alegeri la Mogoşoaia. A făcut pe şoferul. Mircea Sandu trebuia să fie mai puternic. Dar asta e, ce să facem. Mergem înainte”, a spus Hagi.

Hagi: Burleanu să ducă naţionala pe locul trei în lume

Hagi susţine că noul preşedinte al FRF Răzvan Burleanu trebuie să ducă echipa naţională a României pe locul trei în clasamentul FIFA, pentru că el împreună cu ceilalţi componenţi ai “generaţiei de aur” şi cu fostul preşedinte Mircea Sandu au dus reprezentativa pe poziţia a patra în lume.

“Este nevoie de un proiect naţional pe zece ani foarte puternic la nivel de copii şi juniori. Este o muncă a dracului de grea timp de zece ani. Noul preşedinte al federaţiei are un target foarte important, acela de a duce echipa naţională pe locul trei în lume. Noi am dus România pe locul patru, acum noua echipă (n.r. – de la FRF) să o ducă pe trei. Sper să ducă echipa naţională pe locul trei în zece ani, în şase, în patru ani. O să stăm, o să ne uităm, o să privim şi vedem unde ajunge. E un «challenge» important pe care şi l-au luat, sperăm să îl realizeze”, a spus, joi, Hagi, într-o conferinţă de presă.

“Dânsul (n.r. – Răzvan Burleanu) a spus că a venit revoluţia în fotbalul românesc după 24 de ani. Asta a fost prima declaraţie a dânsului. Păi în ăia (n.r. – 24 de ani) suntem şi noi, «generaţia de aur». Eu mă includ în perioada 1990-2000 în care fotbalul românesc a făcut cele mai mari performanţe din istorie. Ce înseamnă această revoluţie? Dacă îmi traduce dânsul ce înseamnă ar fi… Dar eu nu am înţeles. Preşedintele vechi (n.r. – Mircea Sandu) cu jucătorii şi antrenorii au dus echipa pe locul patru în lume în aceşti 24 de ani. Oare ce înseamnă aceşti 24 de ani de care vorbeşte? Pun şi eu o întrebare. Să fie mai clar (n.r. – Răzvan Burleanu). În aceşti 24 de ani, România a avut trei mondiale şi două europene, sau trei europene şi două mondiale unde s-a făcut performanţă. 24 de ani… probabil a greşit numărul, poate trebuia să zică mai puţin. Probabil preşedintele vechi, sau Naşu’ cum îi zice lui Mircea Sandu, trebuia să îi dea un răspuns. Pentru că sunt 24 de ani în care Mircea Sandu şi noi am reprezentat România aşa cum trebuie în lume”, a menţionat Hagi.

Întrebat dacă echipa naţională nu ar fi putut obţine performanţele din anii ’90 şi fără Mircea Sandu , Hagi a răspuns: “Nu contează, el a fost. El a pus la dispoziţie, el a realizat. Mircea Sandu a fost preşedintele FRF şi ca orice om a făcut lucruri bune şi mai puţin bune. Nu omiteţi, nu scoateţi numai lucrurile negative. Trebuie scoase şi lucrurile pozitive. Şi nu mă acuzaţi pe mine că am fost pro Mircea andu. Pentru că eu întotdeauna când a fost de criticat, am criticat. Numai că el a dus echipa acolo, el era în conducere”.

Echipa naţională a României, care a participat ultima oară la un turneu final în 2008 (Campionatul European organizat de Austria şi Elveţia), se află în prezent pe locul 32, cu 740 de puncte, în clasamentul FIFA Coca-Cola.

Sursa: romanialibera.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page