Sfântul și Dreptul Iov, mult răbdătorul

Sfantul si dreptul Iov a trait in Avsitida, teritoriu intre Arabia si Idumeea. Tatal sau se numea Zaret, iar mama sa, Vosora. Persoana lui Iov este una istorica, nu este o legenda sau un mit. Despre existenta istorica a lui Iov ne certifica Iezechiel care il aminteste pe Iov drept unul dintre cei mai mari drepti ai Vechiului Testament, alaturi de Noe si Daniel; Isus, fiul lui Sirah – Iov a tinut fara abatere toate caile dreptatii; Iacob – Iov este un model de rabdare pentru cei credinciosi.

Sfantul si dreptul Iov a fost un barbat cinstit, drept si temator de Dumnezeu, si foarte bogat.

Cand a implinit 70 de ani, Dumnezeu a ingaduit sa cada asupra lui cumplite ispite aduse de diavol.

Sfântul şi dreptul Iov a pătimit mult şi a făcut multe nevoinţe. A luat multe cununi şi a purtat multe biruinţe  pe marea vieţii. Acest sfânt, a trăit în anii aceia în care nu exista Biserică ortodoxă, nu Se pogorâse încă Hristos, nu Se întrupase Dumnezeu Cuvântul, lumea nu văzuse încă viaţa lui Hristos, nu L-a văzut pe Dumnezeu în trup, nu a văzut minunile Lui, nu a văzut nimic. Şi totuşi prin simpla credinţă în Creator, în Făcător, a devenit el însuşi un mare luptător şi ascet al lui Dumnezeu.

Printr-o credinţă simplă, contemplând creaţia, văzând lucrarea creaţiei, a văzut totodată lumea de deasupra, stelele şi pe toate le-a văzut funcţionând fără defect, fără a se abate vreo făptură de la creaţia Lui, nici cea mai mică. Cum este cu putinţă, ca lucruri materiale să fie făcute cu atâta ştiinţă şi să funcţioneze cu atâta exactitate  ştiinţifică, fără să existe un Creator?

Raţiunea lui Iov, conştiinţa lui i-au insuflat o credinţă de nezdruncinat. Prin această recunoaştere, prin această credinţă faţă de Ziditor, el a devenit un mare credincios. Pe această credinţă întemeindu-se şi întru ea umblând, l-a înfruntat pe marele balaur, pe diavolul cel înşelător. Iov era  fără prihană, drept, cinstitor de Dumnezeu, era cel mai bun om de pe pământ. Avea şapte fii şi trei fiice, în total zece copii. Dumnezeu i-a dat voie diavolului să-l ispitească, fără însă a-i clătina mintea. Şi au început încercările cele tari, marile ispite. Au fost ucişi copiii lui, a pierdut tot ce avea, a fost lipsit de sănătatea lui pentru mulţi ani și el slăvea pe Dumnezeu. N-a rămas lui Iov nimic în picioare, nici prieteni, nici soţie, nici copiii, nici avere, nici sănătate, nimic. I-a rămas numai o minte care nu se plecase și credinţa în Dumnezeu.

Dar Iov era şi om şi într-o clipă dificilă, într-o presiune psihologică, s-a gândit şi a zis: „Pentru ce m-ai născut Doamne? Să fie ziua în care m-am născut blestemată şi lumina ei să nu mai strălucească”. Când a văzut Dumnezeu că e gata să îngenuncheze, a venit şi i-a spus: „Ştii de ce te-am încercat? Ştii de ce am îngăduit toate acestea să ţi se întâmple ? Ca să te arăt sfânt. Ca să te arăt exemplu tare de răbdare pentru generaţiile care vor urma. Şi din pilda vieţii tale şi pătimirea ta să se folosească toţi oamenii care vor veni după tine şi să se întărească în încercările vieţii”. După ce Dumnezeu a binecuvântat pe Iov şi credinţa lui şi smerenia lui, l-a curăţit imediat de boala lui şi i-a dat mai multe bunătăţi ca înainte. Am văzut că Iov avea o credinţă simplă în Dumnezeu, prin care vedea simplu făptura creată în funcţionarea ei. Şi noi, pe de altă parte, avem atâtea şi atâtea, nenumărate ajutoare, nezdruncinate, neclintite, dumnezeieşti, ale sfinţilor, personale, din viaţa de zi cu zi şi câte altele. Avem înfricoşătoarea pildă a lui Hristos ca model. Avem pe sfinţii mucenici, pe sfinţii Apostoli, pe nevoitori, avem ajutoarele Bisericii Ortodoxe. Avem Sfintele Taine şi Sf. Liturghie, când ne împărtăşim, ca printr-o transfuzie duhovnicească, cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Şi cu toate acestea, deşi avem acest întreg ajutor de neconceput, care nu se măsoară cu nimic, ne aflăm în faţa lui Iov ca o muscă în faţa unui elefant. Aceasta este diferenţa dintre noi. La noi vine o durere cât se poate de mică, ba este de la vreun dinte, ba de la vreun alt organ al trupului sau vreo întristare din peripeţiile familiale, sau orice altceva şi ne vedem pe noi înşine. Ne pierdem nădejdea şi  spunem: Gata, acum m-am pierdut. Să ne rugăm bunului Dumnezeu, să ne întărească în credinţa noastră ca să înfruntăm încercările  şi  să  reuşim  şi  noi,  măcar  şi cea mai mică biruinţă.

  Dreptul Iov a înţeles că singur Dumnezeu îl iubeşte, dorind „ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină“. Acest lucru l-a înţeles pe deplin, căci, după ce a pierdut toate cele pământeşti, nerămânându-i decât credinţa, Iov a căzut în genunchi şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat“.

Răsunătoare sunt cuvintele acestea pentru toţi aceia care au credinţă adevărată şi Îl iubesc pe Dumnezeu cu sufletul. Iov este pus în faţa noastră ca să ne cercetăm şi să ne îngrijim, căci şi noi de multe ori trebuie să trecem prin câte un examen de credinţă. Căci până când eşti sănătos şi toate îţi merg bine, nu e lucru mare să fii credincios. Examenul de credinţă începe în clipa când se face noapte în viaţa ta. Când vin încercările şi loviturile, Domnul îţi pune la încercare credinţa ta. Plângi şi te rogi şi drept răspuns loviturile sporesc şi mai mult. Cerul parcă nu aude şi nu vede strigarea ta. Dar credinţa cea tare, în clipe ca acestea, îşi arată puterea.

Respinsă mereu, ea strigă mai tare pe Domnul. Alungată mereu, ea se aruncă mai cu putere la picioarele Domnului. Credinţa cea tare strigă: Fă ce vrei cu mine, Doamne, însă eu nu mă las de Tine! Aceasta este credinţa biruitoare, adevărată, care nu se lasă de Domnul, indiferent ce i s-ar întâmpla. Cu răbdare şi nădejde în Dumnezeu, Dreptul Iov reuşeşte să treacă prin toate ispitele satanei care, pentru a-l distruge, a apelat la cele mai viclene amăgiri. Pentru ce trebuie să sufere omul nevinovat? De ce Dumnezeu permite satanei să-i ispitească pe cei drepţi? Va trebui să treacă secole până ce întrebarea va fi pusă de ucenicii Domnului asupra orbului din naştere: Cine a păcătuit, el sau părinţii lui, de s-a născut orb? Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui – a fost răspunsul -, ci pentru ca în el să se arate lucrurile lui Dumnezeu. În spatele unei suferinţe inexplicabile se află raţiunea ascunsă a lui Dumnezeu, Care întotdeauna ştie ce face.

Pe lângă suferinţa născută din păcat, există şi o suferinţă născută din iubire. Ispitele, suferinţele şi necazurile sunt o încercare a credinţei pe care cel care se nevoieşte şi-o poate păstra numai prin dragoste şi credinţă în Dumnezeu, deoarece credinţa adevărată şi tare se adevereşte tocmai în focul ispitelor şi al necazurilor; credinţa biruie toate ispitele, trece cu bine peste toate încercările, pentru ca la urmă să se bucure de roadele biruinţei.