Infractional

Tânăr cu AUDI, dar fără permis de conducere, depistat în trafic de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, la volan, deşi nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Miercuri., pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localității Darabani, un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în România, condus de cetățeanul român M.C., în vârstă de 22 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, conducătorul auto a declarat că nu deţine asupra sa niciun document, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare. În urma verificărilor efectuate, colegii noştri au constatat că tânărul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page