Local

Serbarea copiilor cu deficiență de vedere din Botoșani, o poveste cu micuții care simt Crăciunul și îl desenează cu ochii minții – FOTO

Doamnele din Organizația Femeilor Social Democrate au fost ajutoarele lui Moș Crăciun, într-una dintre cele mai frumoase misiuni din această perioadă: întâlnirea cu copiii cu deficiență de vedere din Botoșani.
 Chiar dacă nu toți văd luminițele din brad, nici ce culoare are cerul sau doar își imaginează cum arată Moșul, au pășit împreună cu părinții lor și cu prietenii care au venit să îi colinde, în atmosfera de sărbătoare creată pe scena Teatrului Mihai Eminescu. O poveste cu copiii care simt Crăciunul și îl desenează cu ochii minții!
Cei 20 de băieți și fete cu deficiențe de vedere l-au întâmpinat pe Moș Crăciun cu colinde și poezii și au primit la schimb daruri minunate: jucării, jocuri adaptate cerințelor lor, dulciuri și căciulițe călduroase.
„A fost o experiență emoționantă, prin care am încercat să aducem Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului mai aproape de sufletele lor. Ne-au dăruit, la schimb, lumina şi căldura din inimile lor, mult mai puternice decât putem noi crede. Copiii sunt minunaţi și niciun obstacol nu ar trebui să îi împiedice să zâmbească. Iar noi, adulții, trebuie să fim lângă ei și să le facem viața frumoasă” a declarat Cristina Breșug, consilier județean PSD.
Sursa: facebook Doina Federovici, președintele Consiliului Județean

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page