Sanatate

SANATATE | Te doare spatele cumplit? Iată soluțiile

Nu cred că există om pe care să nu se plângă de dureri de spate măcar o dată în viață. Mai ales, dacă viața ta profesională se desfășoară într-un birou, ai toate șansele să ai dureri lombare. Atunci când în urma investigațiilor nu există un diagnostic de hernie de disc sau alte afecțiuni grave, principalul vinovat de durerea este postura incorectă.

Datele statistice arată că peste trei sferturi din populația globului suferă de dureri de spate acute. Pentru unii, durerea devine, din păcate cronică.

Iată ce soluții există pentru diminuarea durerilor de spate cauzate de postura incorectă:

  • Mergi la sală. Fă cât mai multă mișcare în aer liber sau dacă îți place mergi la sala. Spotul nu numai că îți va da o stare de bine psihică, dar te va ajuta și să-ți întărești mușchii și articulațiile. În plus, mișcarea va contribui la obținerea unei mai bune circulații a sângelui și va facilita producția de substanțe care inhibă durerea de spate.
  • Apelează la ajutorul unui fizioterapeut. Acesta te va învăța cum să relaxezi coloana, musculatura și nervul sciatic. Tot acesta îți poate arăta și cum să-ți corectezi postura pentru a evita eventualele episoade de durere. De asemenea, specialistul îți poate arăta ce exerciții sunt de ajutor pentru întărirea musculaturii trunchiului care sprijină coloana.
  • Căldura poate calma stările de disconfort date de durere. Așa că seara, înainte de culcare, ia cu tine în pat o sticlă în care ai pus apă caldă. Aplică sticla pe locul dureros pentru câteva minute și vei observa cum ușor ușor musculatura își va reveni, relaxându-se.
  • Micșorează nivelul stresului din organism. Durerile de spate pot fi și semnul de alarma al unui nivel de stres ridicat în corp. De asemenea, durerile de spate sunt deseori asociate cu depresia sau cu anxietatea. De aceea, este indicat ca zilnic ca ai timp pentru tine, să te relaxezi și sa-ți faci o bucurie.
  • Slăbește. Fiecare kilogram acumulat va afecta coloana vertebrală.
  • Și masajul te poate ajuta să scapi de durerea de spate, fiindcă relaxează musculatură. În plus, te vei relaxa și la nivel mental.
  • Schimbă salteaua pe care dormi. Da, ai citit corect. Uneori, salteaua este principalul vinovat pentru durerile tale de spate. De folos îți pot fi cele ortopedice. De asemenea, de ajutor îți pot fi și unele obiceiuri de a dormi, de exemplu, pune o pernă între genunchi, seara când te culci. În felul acesta vei reduce tensiunea genunchilor dar și a coloanei vertebrale.

Dacă durerea persistă mai multe zile trebuie să mergi la medic pentru un consult și un eventual diagnostic.

Sursa: www.doctorulzilei.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page