Sanatate

SANATATE | Cicoarea alină numeroase afecțiuni

În popor i se mai spune cociță, dudău, doruleț, floarea secerei, scai voinicesc, pentru că oamenii i-au dat cicorii tot felul de nume de-a lungul timpului. Proprietățile ei medicinale au fost descoperite și prețuite încă de pe vremea romanilor, care la început o cultivau ca pe o legumă.

Lista cu indicațiile terapeutice ale acestei plante este lungă, începând cu afecțiunile digestive și ale ficatului și continuând cu problemele cardiace și cele care ţin de nivelul ridicat de colesterol „rău“ din sânge.

Cicoarea conține substanțe amare, ca inulina și colina, care ușurează digestia și au acțiune benefică în caz de probleme biliare, hepatice şi renale.

Medicina naturistă utilizează de la cicoare atât partea aeriană, cât și rădăcina, pe care e bine să o recoltezi în luna noiembrie, iar apoi să o usuci într-un loc aerisit și călduros.

Decoctul, remediu în afecțiunile digestive

Durerile cauzate de ulcer sau de gastrită pot fi calmate cu decoctul de cicoare, care reduce durerile abdominale și reface mucoasa stomacului.

Poți prepara decoctul din 15-30 g de rădăcină sfărâmițată de cicoare (aproximativ trei lingurițe) la un litru de apă clocotită. Fierbi amestecul cinci minute, apoi lași vasul acoperit încă un sfert de oră.

După ce filtrezi lichidul, poți beacâte o cană de decoct pe zi, până la dispariția simptomelor.

De asemenea, aceste dureri pot fi diminuate prin masaj cu ulei de cicoare. Ai nevoie de 50 ml de ulei de floarea-soarelui și de două linguri de cicoare mărunțită, pe care le amesteci și le păstrezi într-o sticlă. Oricând ai dureri, fă-ți masaj cu acest ulei până scad din intensitate.

Ceaiul protejează ficatul

Cicoarea este un excelent hepatoprotector, care previne şi problemele legate de secreția bilei. O poți consuma ca atare, adăugând la salata preferată frunze proaspete de cicoare sau sub formă de ceaiuri.

Indiferent cum ajunge în corp, această plantă are acțiune pozitivă asupra ficatului. Din tulpinile și rădăcinile de plantă mărunțită fă ceai și bea două – trei ceșcuțe pe zi.

Tinctura, benefică în bolile de inimă

Zilele toride pot fi un adevărat calvar pentru cardiaci. De aceea, pe caniculă, persoanele cu afecțiuni ale inimii ar trebui să consume tinctură de cicoare.

Aceasta previne hipertensiunea, palpitațiile și ajută și în caz de insuficiență cardiacă. Poți achiziționa tinctură de cicoare de la magazinele de tip plafar sau o poți prepara acasă.

Într-un borcan închis la culoare pune 20 de linguri de rădăcină mărunțită de cicoare, acoperă cu alcool de 50 de grade și închide ermetic.

Amestecul se lasă la macerat 12 zile, după care, în cură de 45 de zile, se ia câte o linguriță de tinctură de două-trei ori pe zi, diluată cu apă.

Te scapă de constipație

Poți uita de simptomele neplăcute ale constipației, dacă vei consuma zilnic una – două căni de infuzie de cicoare. Dintr-o linguriță de rădăcină uscată și pisată la 200 ml de apă clocotită faci o infuzie, pe care o lași acoperită un sfert de oră.

Tot în combaterea constipației, indiferent dacă e mai veche sau doar ocazională, este eficient decoctul dintr-o linguriță de pulbere din rădăcină de cicoare la 200 ml de apă, pe care-l fierbi câteva minute.

Știai că…

… cicoarea este un surogat pentru cafea? Îți trebuie o rădăcină uscată de cicoare, spălată și tăiată bucăți, pe care o râșnești și prăjești. O prepari la fel cum îți faci cafeaua preferată, cu zahăr, lapte ori frișcă, în funcție de gust. Alternativa fără cofeină are proprietăți energizante, de aceea nu este indicat s-o bei seara, înainte de culcare.

Pont

Ții cură de slăbire? Cicoarea îți vine în ajutor, pentru că substanțele din compoziție pot reduce pofta de mâncare. Bea cu o jumătate de oră înainte de masă câte o ceșcuță de ceai.

Info

Inulina din compoziția cicorii poate scădea nivelul colesterolului „rău“ din sânge.

Atenție!

Dacă suferi de blocaje sau de inflamații intestinale, consultă un specialist în medicina plantelor înainte de a consuma preparate din cicoare.

Sursa: clickpentrufemei.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page