AdministratieJudet

S-au semnat contractele de lucrări pentru drumul strategic – FOTO

Vineri, într-un cadru oficial, au fost semnate contractele de lucrări pentru două loturi din drumul strategic, în sala Nicolae Iorga, moment pigmentat cu aplauze.

Pe tronsoanele 1 și 3, după lucrările pot începe, dar lotul doi este încă sub contestația unei firme bulgare.

Primul lot cu o lungime de 29,2 km format din Șipote – Rediu – Răuseni – Călărași – Dângeni – Mihălășeni oferta declarată câștigătoare a fost cea depusă de asocierea de firme formată din Danlin XXL – Dragoș Invest, suma licitată fiind de 94,4 milioane de lei fără TVA

Lotul al treilea cu o lungime de 25,8 km format din Blândești – Cerchejeni – Sulița – Cheleș – Lunca – Cernești – Todireni, a fost declarată câștigătoare oferta depusă de firmele Dimex 2000 Company – Frasinul, ambele din Bistrița Năsăud. Suma licitată a fost de 86,2 milioane de lei, fără TVA.

„Efortul bugetar pe care îl va face CJ în perioada următoare este extrem de important. Este un proiect major, generos și care va contribui din plin la dezvoltarea părții de sud a județului nostru. Așa cum am mai spus, drumul strategic este principala mea prioritate și a echipei CJ drept dovadă fiind faptul că, din momentul în care am preluat președinția CJ, alături de specialiștii instituției, vicepreședinți, administrator public, am fost implicați cu toții în acest proiect, am făcut tot ce a fost omenește posibil ca să ajungem cât mai repede la acest moment al semnării contractului de lucrări”, a spus președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page