ImportantSanatate

Recomandările DSP Botoșani pentru prevenirea bolii COVID-19

Întrucât a crescut numărul persoanelor depistate cu SARS-CoV-2 din județul Botoșani, Direcția de Sănătate Publică recomandă populației să respecte următoarele reguli:

▪          Evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere.

▪          Evitați atingerea suprafețelor care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane, precum: balustrade, clanțe, mânere, butoane de lift sau de acces.

▪          Dezinfectați frecvent, cu soluție pe bază de alcool sau clor, suprafețele cu care intrați în contact, atât acasă cât și la locul de muncă.

▪          Păstrați o distanță semnificativă, de 1,5 metri, față de celelalte persoane pe care le întâlniți. În cazul în care vă aflați în transportul în comun încercați să NU stați față în față cu alte persoane.

▪          Limitați folosirea bancnotelor și a monedelor, optând pentru plăți cu cardul/telefonul sau plăți on-line.

▪          Respectați cu strictețe regulile de igienă personală. Folosiți masca de protecție în cazul în care aveți simptome de gripă sau răceală, pentru a-i proteja pe ceilalți. Masca de protecție trebuie să acopere complet nasul și gura persoanei care o poartă.

▪          Spălați-vă pe mâini cu apă și săpun, minimum 20 de secunde, după orice contact cu o suprafață potențial contaminată.

▪          Nu vă atingeți ochii, nasul sau gura cu mâinile neigienizate.

▪          Aerisiți de mai multe ori pe zi încăperile în care desfășurați activități.

Botoșănenii confirmați cu COVID-19 se pot prezenta pentru evaluare și tratament la Centrul de Evaluare COVID care funcționează la Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) Botoșani din strada Trandafirilor nr. 24.

Facem mențiunea că la Unitatea de Primiri Urgențe timpul de așteptare se prelungește mult și este mai eficientă prezentarea la medicul de familie sau la Centrul de Evaluare COVID care funcționează zilnic între orele 8-15.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page