Politic

Președintele USR al Municipiul Botoșani atrage atenția asupra infrastructurii rutiere degradate a orașului

Președintele organizației USR din municipiul Botoșani, consilierul local Marcel Gheorghiță, atrage atenția asupra infrastructurii rutiere degradate a orașului.

”Aș vrea să încep prin a declara din start că nimic din cele pe care le voi spune nu este doar de dragul de a face opoziție. Fie că ai mașină, fie că nu, municipiul Botoșani este din ce în ce mai nesuferit pentru un participant la trafic. Fie că îți strici mașina în GROPILE LOR, fie că te stropește apa din GROPILE LOR pentru că ești un pieton care are ghinionul să meargă pe trotuare după ce a plouat sau s-a topit zăpada,  în oricare din situații ai o senzație accentuată că cineva acolo în Primărie își bate joc de tine.

Oameni buni, municipiul Botoșani nu a arătat atât de jalnic ca în această primăvară de foarte mulți ani! Vorbim de gropi, de spații verzi, de parcări, de trafic, de orice. Să detaliem:

La capitolul gropi: avem de toate felurile și de toate vârstele. De la cratere care stau deschise de săptămâni de zile, în care dacă nu-ți rupi gâtul, îți rupi măcar o mână sau un picior,  în care îți poți rupe mașina în două la propriu, guri de canal mult prea joase, care stau așa de ani buni, pentru că nu știe nimeni în municipiul acesta să ridice canale, (sau nu vrea),  gropi recente, făcute în iarna trecută, peticeli din anii anteriori care s-au lăsat și au transformat străzile în valurile Dunării, ori refacerile carosabile ale Nova Apaserv care sunt, aproape în totalitate, făcute fără nici cel mai mic profesionalism. Nova Apaserv de regulă nu repară ce strică, iar dacă repară, totuși, cineva, aia se numește stradă stricată. Am numarat 19 strazi in care cetatenii au reclamat gropi, intr-un interval de doar 10 zile. Am tot auzit promisiuni, că se vor face, se vor moderniza, se vor nivela, dar nimic. Încă sunt linii de tramvai pe care, ca șofer, îți blestemi zilele.

Cât ne costă pe noi? Ne costă bani, ne costă timp de stat în service-uri, ne costă nervi și sănătate mintală.

Au ajuns străzile într-un asemenea hal, încât atunci când plouă sau se topesc zăpezile, orașul băltește în apă, iar pietonii trebuie pur și simplu să lupte cu apa aruncată de roțile mașinilor. Este o adevărată aventură să mergi prin Botoșani când plouă. Am văzut pietoni stropiți din cap până în picioare, resemnați că s-ar mai putea proteja. Practic folosești umbrela ca să te aperi de apa din bălți nu de ploaie. ȘI PENTRU ASTA trebuie să le mulțumim celor de la Nova Apaserv care au lăsat canalizarea orașului de izbeliște.

La capitolul spații verzi:  tocmai am trecut de Sfânta sărbătoare a Paștilor în care am putut să admirăm pe îndelete municipiul Botoșani. Intersecții giratorii în care rondurile sunt ”amenajate” cu păpădie, iarbă încă netunsă, alte spații verzi devenite depozite de materiale de construcții sau de sistematizare peisagistică (vă dau exemplul spațiilor verzi de lângă Carrefour – intersecția Sucevei cu Mihai Eminescu). S-au pus lalele pe bulevard, foarte frumos. Sperăm că e doar o glumă că se scot lalele galbene ca să fie înlocuite cu unele roșii, în condițiile în care celelalte spații verzi CENTRALE, NU PERIFERICE, arată mai neîngrijite ca niciodată.

La capitolul trafic: din ce în ce mai sufocat. Centrul este blocat pe perioade din ce în ce mai lungi din zi. Nu doar în orele de vârf, cum era odată. Acum se circulă bară la bară și la 10 dimineața și la 12, și la ora 15. Străzile sunt îngustate de mașinile parcate pe laterale, iar din 30 în 30 de metri avem câte o mașină de școală care circulă cu 20 de km la oră. Din nou nu se mai ține cont de regula: fără mașini de școală la ore de vârf în centrul orașului. De ce s-ar ține dacă nimeni nu ia nicio măsură?

Municipiul Botoșani este o mare parcare. Firavele acțiuni realizate de Primărie nu rezolvă mare lucru. Unde sunt parcările pe care le promitea domnul primar? Unde este smart-city-ul despre care vorbea in anii trecuți?

Ultima mega-realizare a Primăriei este suspendarea semaforizării din intersecția Bulevard/Octav Onicescu și înlocuirea acesteia cu o intersecție giratorie. Domnule primar, pentru un smart-Botoșani ați greșit direcția. Că se repară greu semafoarele, că nu știm să le sincronizăm și temporizăm, asta am văzut și până acum. Oare când vom învăța să facem contractele în așa fel încât firmele și societățile care asigură mentenanța și reparațiile să nu-și mai bată joc de botoșăneni?

Oare de ce nu se aplică sancțiuni pentru canale, pentru gropi, pentru șanțuri?

Nu îți tremură mașina din toate încheieturile la Suceava, așa cum îți zdrăngăne toate alea la Botoșani. Spațiile verzi la Suceava, de Paști, au arătat ca de sărbătoare. Fără să facem reclamă nimănui.

Ne uităm cu plăcere cum sunt manageriate alte orașe, la noi încă nu se vede mâna de om gospodar.”

Comunicat de presă USR Botoșani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page