EvenimentImportant

Pompieri botoşăneni avansaţi în grad, de Ziua Naţională a României – FOTO

Cu prilejul Zilei Naţionale a României, opt pompieri botoşăneni, care au obţinut rezultate foarte bune în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim. Este vorba de un ofițer și șapte subofițeri, astfel: – la gradul de maior – Versavia Nicoleta Ciobanu – la gradul de plutonier adjutant șef – Ovidiu Gheorghe Aionesei – la gradul de plutonier adjutant: Daniel – Bogdan Savin, Cătălin Grindei, Petru Cristian Băltoi și Bogdan Țară – la gradul de plutonier: Dana Bursuc și Marius Chelaru. Ceremonia de avansare în grad a avut loc astăzi, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, în prezenţa colegilor. Cu această ocazie, inspectorul şef al I.S.U. Botoşani, colonel dr. ing. Mihail Cristian Amarandei, a precizat că înaintarea în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim, este un moment cu o încărcătură deosebită pentru orice militar căruia i se vede recunoscută şi apreciată munca şi implicarea în acţiunile de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page