Politic

POLITICA | Primarul Dorohoiului: „Îmi doresc o colaborare strânsă între primar, deputat şi senator”

Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi și-a propus ca în 2013 să continue proiectul important pentru Dorohoi, acela de modernizare a municipiului şi de asemenea își doreşte ca toate celelalte proiecte pe care le-a prins în strategia de dezvoltare a municipiului Dorohoi în perioada 2014-2020 să le poată finaliza.

 „În 2013 îmi doresc ca toate proiectele pe care le-am prins în strategia de dezvoltare a municipiului Dorohoi între 2014-2020 să se concretizeze. Totodată sper, așa cum am afirmat de foarte mult timp, ca toți cei care iubesc Dorohoiul, toți cei care au ceva de spus pentru Dorohoi, cei care știu cum se fac lucrurile pentru Dorohoi, să vină alături de mine, alături de această echipă care dorește binele Dorohoiului.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

Tot începând cu acest an, Dorin Alexandrescu vede începutul unei colaborări fructuoase la nivel central și crede într-o strânsă legătură cu Guvernul prin oamenii de încredere pe care i-a susținut și în care a avut încredere, senatorul Doina Elena Federovici și deputatul Andrei Dolineaschi.

„Eu ca primar, în campania electorală i-am susținut necondiționat atât pe Andrei Dolineaschi, cât şi pe Doina Federovici. Chiar dacă am făcut echipă foarte bună cu Andrei și în cei patru ani care au trecut sunt sigur şi îmi doresc ca şi împreună cu Doina lucrurile să fie pe aceeași traiectorie, pe aceleași coordonate, în avantajul comunității noastre. Alături de mine, dorohoienii i-au ajutat și susținut pe aceştia pentru ca beneficiile să se întoarcă pentru municipiul Dorohoi și sunt convins că cei doi parlamentari nu vor uita acest lucru pentru că au simțit căldura dorohoienilor, dar au simțit și responsabilitățile care revin din votul pe care l-au primit, un vot masiv, unul de încredere foarte mare care trebuie răsplătit.”, a adăugat pentru sursa citata, primarul Dorin Alexandrescu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page