Important

POLITICA | Ion Iliescu: “Ce e aia greva parlamentara? Nu se paraseste campul de lupta”

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, consideră că noţiunea de grevă parlamentară este discutabilă, apreciind că activitatea în Parlament este un instrument al luptei politice şi că “nu se părăseşte câmpul de luptă în acest fel”.

“Este în discuţie noţiunea asta de grevă parlamentară. Ce e aia grevă parlamentară? Cred că lupta parlamentară este un instrument al luptei politice şi nu se părăseşte câmpul de luptă în acest fel. Altfel trebuie gândite lucrurile”, a declarat Iliescu într-un interviu acordat cotidianului Ring, răspunzând unei întrebări referitoare la greva parlamentară anunţată de USL.

Ion Iliescu a susţinut că de fapt opoziţia urmăreşte o limitare a prezenţei în viaţa parlamentară “pe acele proceduri care să ducă la soluţia firească: demiterea guvernului”. 

“De fapt, acestea se şi profilează, nu greva propriu-zis, nu părăsirea parlamentului, ci o limitare a prezenţei în viaţa parlamentară numai pe acele proceduri care să ducă la soluţia firească: demiterea guvernului”, a menţionat Iliescu.

Grupurile parlamentare reunite ale PSD şi PNL au aprobat, miercuri, cu majoritate de voturi, înregistrându-se doar două abţineri, propunerea lui Victor Ponta ca opoziţia să intre în “protest parlamentar pe perioadă nedeterminată”.

Victor Ponta a propus ca parlamentarii opoziţiei să intre în “protest parlamentar pe o perioadă nedeterminată”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page