Politic

POLITICA | Costel Șoptică: Guvernul trebuie să elimine discriminările persoanelor cu handicap

Am solicitat Guvernului României actualizarea drepturilor persoanelor cu handicap, deoarece este clar că există o discriminare a acestei categorii a populaţiei.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a rezolvat, însă doar în parte, nemulţumirile acestor oameni. Conform unui amendament, „cuantumul drepturilor se actualizează anual cu indicele creşterii preţurilor de consum, prin hotărâre a Guvernului”. Din nefericire, guvernanţii au omis să emită o hotărâre de guvern care să actualizeze anual cuantumul drepturilor de care trebuiau să beneficieze persoanele aflate în situaţia respectivă.

I-am cerut astfel ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale să îmi transmită când va emite o hotărâre privind actualizarea drepturilor persoanelor cu handicap, în conformitate cu creşterea preţurilor la produsele de consum.

Este evident că, prin neactualizarea acestor drepturi, persoanele cu handicap au fost făţiş discriminate, fiind trecute la capitolul «şi altele», adică uitate! Spun acest lucru deoarece drepturile acordate conform Legii nr.448/2006 sunt calculate la nivelul anilor trecuţi, când s-a întocmit proiectul de lege. Să sperăm că Guvernul actual va da dovadă de simţ civic şi de respect faţă de această categorie defavorizată a populaţiei, şi vor fi luate măsurile necesare pentru corectarea discriminării respective.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page