Important

POLITIC | Viceprimarul de Dângeni ,,scos pe făraș” din primărie. Alt liberal, cumătru cu primarul de Păltiniș, a rămas fără fotoliul de consilier. De la ce a pornit scandalul în PNL

Consilierul Ioan Ady Mircu din Păltiniș a fost exclus din partid pentru că nu ar fi votat potrivit intereselor formațiunii politice din care făcea parte. Acesta susține că era plecat la București când a fost chemat la ședința la care s-a discutat soarta sa politică. Pierzându-și calitatea de membru de partid a rămas și fără fotoliul de consilier local pe care l-a ocupat opt ani de zile.

,,Vreau să știu de ce am fost exclus din partid. Strict motivul. Oricum eu voi acționa în judecată pe domnul Șoptică și instituția Prefectului” ,a declarat Ady Mircu.

În aceeași perioadă, soartă identică a avut și viceprimarul comunei Dângeni, Viorel Șorohat  Acesta era și vicepreședinte al PNL-ului local. Și fostul vice spune că nu a fost chemat la nici o ședință și nici la această oră nu știe cu ce a greșit în fața conducerii județene sau față de statutul de liberal de a fost exclus.

A răspuns președintele Organizației Județene a PNL Botoșani, parlamentarul Costel Șoptică, care a dat asigurări că regretă sincer că s-a ajuns în această situație.

,,S-au respectat cerințele PNL. s-a votat în unanimitate si au fost radiați din partid, nu excluși. Li s-a comunicat prin Poștă votul și excluderea din partid. Legal s-au respectat toate termenele de mai bine de o lună. Cu regret spun că nu ar fi trebuit să se întâmple așa ceva”.a declarat Costel Șoptică.

,, Radiați” din partid au rămas și fără locurile din Consiliul Local, fiind înlocuiți de supleanți, prefectul Dan Nechifor avizând deja Hotărârile.

,,Ordinele de prefect privind încetarea mandatelor au fost emise în conformitate cu legislația în vigoare.”, a spus prefectul județului Botoșani.

Related Articles

One Comment

  1. PNL are soluții, PNL e curajos, PNL e brav, PNL e viteaz, PNL e gata să guverneze și să furtwerneze.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page