POLITIC | Echipa ALDE Botoșani pune la dispoziția cetățenilor 500 de pâini ambalate!

Așa cum am precizat la comunicările anterioare în spațiul public, echipa ALDE Botoșani chiar își dorește să ajute populația afectată de pandemia creată de Covid-19, deși suntem un partid politic și orice acțiunea de-a noastră poate fi interpretată și de cele mai multe ori judecată.

Însă, noi știm că nu avem niciun interes ascuns în a face bine unui om sau unei comunități, mai ales fiind vorba de orașul în care trăim cu toții.

În altă ordine de idei, vă comunicăm că ALDE Botoșani, prin colegii noștri de partid, susține această acțiune de a dona 500 de pâine, acelor persoane care nu  pot să-și cumpere o pâine sau chiar nu găsesc la magazinul din cartier, mai ales acum când s-a creat o criză și de drojdie.

Botoșanenii care au nevoie și doresc ca noi să le aducem pâine la ușa casei lor, îi rugăm să ne contacteze cu toată încrederea la numărul de telefon: 0740.342.321.

Distribuirea celor 500 de pâini este gratis, fără nici un fel de cost din partea cetățenilor din municipiul Botoșani. Pentru început punem la dispoziție 500 de pâini ambalate, urmând să creștem numărul de pâine donate, dacă va fi cerere în rândul populației.

         

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close