Important

POLITIC | Acuzații aduse autorităților locale în cazul pestei porcine africane de pe raza județului Botoșani

Județul Botoșani se află într-o situație pe cât de alarmantă, pe atât de gravă din punctul de vedere al coerenței autorităților locale.

Depistarea unor cazuri de pestă porcină africană în zone diferite ale județului, fără ca autoritățile să poată da o explicație, apoi o soluție pentru limitarea sau împiedicarea răspândirii bolii, ridică mari semne de întrebare cu privire la capacitatea acestora de a gestiona situațiile de criză. Inclusiv informarea populației se face defectuos și deficitar, ceea ce face să nu existe control asupra cauzelor ce duc la răspândirea virusului.

Nu mai departe de ziua de vineri, prefectul județului a convocat o ședință a Comitetului Local de Combatere a Bolilor, în vederea stabilirii măsurilor care se impun pentru prevenirea extinderii PPA în comuna Hănești. Așadar, vorbim de existența virusului într-o comună aflată suficient de departe de graniță, iar autoritățile locale încă caută măsuri pentru prevenirea extinderii acestuia. Mi se pare că asistăm la o abrambureală a tuturor factorilor responsabili, în contextul în care primele cazuri au apărut la granițele cu Ucraina și Republica Moldova, iar astăzi virusul deja este adus spre centrul județului.

Modul nefericit în care autoritățile locale, Instituția Prefectului alături de instituțiile deconcentrate responsabile, Consiliul Județean și până la Ministerul Agriculturii și Ministerul Afacerilor Externe colaborează sau, mai bine spus nu colaborează, nu face decât să alarmeze și mai tare botoșănenii care riscă să rămână fără animalele din gospodărie, iar pentru cei ai căror porci au fost deja sacrificați să nu se găsească soluții financiare pentru sprijinirea lor.

Nu este posibil ca primarii în a căror unități administrativ-teritoriale au fost depistate cazuri de PPA și care au făcut solicitări către Consiliul Județean pentru deblocarea unor sume de bani să nu găsească sprijin. Și aici dau exemplul domnului primar din Rădăuți Prut, Viorel Nichiteanu, a cărui recentă solicitare este pur și simplu ignorată.

Este absolut obligatoriu un efort comun și cât mai rapid între instituțiile mai sus menționate. Este absolut obligatorie deschiderea dialogului transfrontalier. Autoritățile locale sunt direct resposabile de crearea acestui dialog comun, prin care, pe de o parte să stabilească un plan de măsuri pentru limitarea/stoparea extinderii virusului PPA, pe de altă parte să găsească soluția financiară pentru a-i sprijini pe cetățenii păgubiți.

Europa ne poate pune la dispoziție fonduri europene/transfrontraliere, europarlamentarul PNL Siegfriend Mureșan fiind singurul care a solicitat Comisiei Europene să aloce, în anul 2019, fonduri pentru combaterea pestei porcine africane. Tot ceea ce trebuie să facă autoritățile este să depună eforturi să îi acceseze, însă dezinteresul, neștiința sunt chestiuni care îi caracterizează în totalitate pe cei care se află, momentan, la cârma județului.

 

Senator Costel ȘOPTICĂ- PREȘEDINTE PNL BOTOȘANI

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page