ECONOMIC

O nouă perioadă va fi recunoscută ca vechime la pensie, începând de anul următor

O nouă perioadă se va lua în considerare la stabilirea stagiului de cotizare pentru pensie, spune noua lege a pensiilor.

Potrivit noii legi a pensiilor, publicate recent în Monitorul Oficial, începând din septembrie 2024, studiile de masterat vor fi luate în considerare pentru obținerea pensiei de stat.

În acest moment, doar studiile de licență și de doctorat sunt luate în considerare la stabilirea stagiului de cotizare pentru pensie.

După cum se precizează în art. 14 din textul noului act normativ, ”sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul:

  • a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare inițială, cu condiția absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz;
  • a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;
  • a beneficiat în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizații de asigurări sociale, acordate potrivit legii;
  • a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă și boli profesionale;
  • a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, respectiv 7 ani”, precizează art. 14.

Se menționează, totodată, că aceste studii nu vor fi luate în considerare dacă persoanele în cauză erau deja asigurate în sistemul public de pensii în perioadele menționate. Cu toate acestea, persoanele care au absolvit cursuri la mai multe facultăți (sau cicluri de același nivel) au posibilitatea de a alege o singură perioadă de studii, fie că este o licență, un masterat sau un doctorat, ca stagiu de cotizare.

”Asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior sau, după caz, mai multe cicluri de studii universitare de același nivel conform prevederilor alin. (1) lit. a) beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii de același nivel, la alegere.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page