O botoșăneancă care nu își poate mișca mâinile și picioarele de 15 ani are nevoie de ajutorul oamenilor cu inimă bună

„Cei 15 ani mi i-am petrecut intr-o izolare totala, doar intr-o camera din casa parinteasca, fara viata sociala, fără o iesire intr-un parc”, începe Mirela povestea ei tristă, o botoșăneancă care nu își poate mișca mâinile și picioarele de 15 ani. O femeie inteligentă, cultă, care la doar 29 de ani a rămas fără soț și fără abilitatea de a se întreține singură. Într-o clipă lumea ei s-a prăbușit. Un accident. Cuvintele reprezintă o frântură dintr-un strigăt de ajutor, izvorât din adâncul sufletului ei. A ajuns la capatul puterilor. Este epuizată și totuși bucuroasă să își ducă crucea așa cum Dumnezeu i-a lăsat-o. Doar că are nevoie de oameni cu suflet bun. Are nevoie de ajutor substanțial.

Redăm mai jos conținutul sfâșietor al mesajului transmis de Mirela cu nădejdea că se vor găsi oameni care să îi ușureze suferința.

„Dragii mei,
Mi-e foarte greu sa ma adun, sa-mi expun viata privata, si sa povestesc amanunte care sunt tare neplacute si foarte dureroase pentru mine.

           Dintotdeauna am respins ideea de a aparea public si sa cer ajutor.   Mi s-a parut foarte umilitor . Din nefericire viata m-a adus in punctul in care nu mai am de ales…

                  15 ani am dus pe umeri aceasta povara…au fost 15 ani infernal de grei, dar simt ca nu mai pot fara ajutorul vostru, al oamenilor, al societatii……pentru ca traim intr-un Stat incapabil sa administreze situatiile de acest gen. Si, neavand suportul Statului, ce ne ramane de facut, decat sa cerem ajutorul semenilor……Statul Roman transforma un caz de acest gen intr-un cersetor, asa am ajuns sa ma simt acum…

               Am supravietuit unui tragic accident rutier din Aprilie 2005, cu grave sechele: o fractura de coloana cervicala soldata cu o paralizie totala,dar sistemul de protectie sociala existent in tara noastra ma lasa sa mor cu zile.

             O sa va expun pe larg cu ce ma confrunt, pentru o intelegere cat mai clara a gradului de urgenta a solicitarii mele de ajutor.

             In Aprilie 2005, eram o tanara de 29 de ani si jumatate, cu vise si idealuri, ca orice tanar cu potential din ziua de astazi.   Locuiam in Bucuresti, eram la Facultatea de Sociologie-Psihologie, lucram in selectie si plasare forta de munca si-mi cresteam fetita de 1 an si jumatate, cand un tragic accident auto avea sa ne transforme radical cursul vietii…

          Sotul meu a murit in accident, fiica mea a scapat cu rani minore, iar eu am ramas paralizata complet.  M-am trezit captiva in propriul corp, ca nu mai pot sa-mi misc mainile,picioarele si nici corpul. Fiica mea in varsta atunci de 1 an si jumatate, ma striga plangand, eu devenisem un om total paralizat ce nu mai putea sa iasa din masina si sa mearga sa o ia in brate, iar sotul meu isi dadea ultima suflare aruncat langa masina..

       Pusa in fata unei asa situatii, neputand sa sustin financiar plata personalului de ingrijire necesar pentru mine si copil , a trebuit sa iau decizia de a parasi locuinta si de a ne muta la 460 de km, eu in casa parinteasca , intr-o comuna din Botosani, iar fiica mea sa locuiasca la sora cea mare in Botosani, la 15 km de mine.

     Pe sotul meu l-au inmormantat in Bucuresti, in timp ce eu eram in reanimare la neurochirurgie Spitalul Floreasca , dupa operatie pe coloana, dependenta de aparatele ce-mi sustineau viata,fara prea mari sanse din partea medicilor de a scapa cu viata.

  Eu am aflat ca el a murit abia dupa ce l-au inmormantat, iar la mormantul lui nu am putut sa ajung niciodata (desi imi doresc) , din cauza acestei situatii medicale aparute si a lipsei de ajutor in acest sens.

 Cei 15 ani mi i-am petrecut intr-o izolare totala, doar intr-o camera din casa parinteasca, alaturi de mama mea , in varsta, si de femei din sat angajate pe post de ingrijitoare.  Fara viata sociala, o iesire intr-un parc, fara a-mi permite internari pentru recuperare medicala, nu am putut sa merg nici macar la un cabinet stomatologic.   Casa e veche de 55 de ani, cu praguri si trepte, fara rampe de acces si strada e neasfaltata.  E fara: baie,gaze,canalizare,centrala.  Incalzirea se face la soba cu lemne si cu inca un calorifer electric. Casa e improprie pentru a avea un trai macar decent, traind o tetraplegie si dezvoltand o imunitate foarte scazuta din cauza traumatismului vertebro-medular, a izolarii si lipsei de interactiune sociala si pe fondul sechelelor dupa n bronhopneumonii . Locuind in aceste conditii,de 15 ani ma spal pe canapea, cu lighean si galeti cu apa , ceea ce e foarte greu pentru comfortul si igiena personala dar si pentru personalul de ingrijire.  O persoana cu tetraplegie are nevoie de o camera izolata termic, baie,  temperatura constanta furnizata de o centrala, carut electric adaptat nevoilor, bicicleta medicala ,etc… Toate aceste lucruri imi lipsesc cu desavarsire, creand o atmosfera de lucru si o munca grea pentru personalul de ingrijire.Nu mai am aragaz, gatesc la un resou in camera in care si locuiesc. Frigiderul e vechi, de peste 23 de ani, si ma lasa si el. Canapeaua pe care stau de 13 ani e uzata de se desprinde, salteaua e foarte uzata…..totul e vechi si foarte uzat.Acoperisul casei are fisuri iar la ploi se infiltreaza apa. Soba e veche, risc autoaprinderea, Lemne de foc si nici bani nu am si e 15 Octombrie…..In pereti si structra casei au inceput sa apara fisuri importante. Ma ia groaza cand privesc in jur. Efectiv nu mai stiu ce inseamna linistea si viata fara stres.

Tetraplegia inseama paralizia maiinilor, a picioarelor si a corpului de la gat in jos; in plus probleme pulmonare- respiratorii, digestive, de vezica,de imunitate: alergii,etc. Am nevoie permanenta de asistent personal, 24 de ore/24, in conditiile in care Statul ne plateste doar un asistent 8 ore/zi, cu un salariu minim pe economie , si acesta deloc motivant,  fara weekend-uri si sarbatori legale, diferenta de 16 ore suntem lasati la discretia destinului, traim sau murim,depinde cum ne-o fi norocul.

Eu neputand sa fac nimic, nici sa mananc singura, sa beau apa, sa ma imbrac sau intorc in pat singura. Din cauza lipsei de izolatie si a faptului ca e veche casa, depind de o soba pe lemne care functioneaza continuu, zi si noapte, din Septembrie pana-n Mai uneori, si de un calorifer electric ce-mi incarca facturile si la 1200 de lei, o data la 2 luni, in intervalul mentionat, fiind nevoita sa platesc sume astronomice cu mult peste puterea mea financiara, in conditiile unui venit de 500 lei indemnizatia de handicap si 800 de lei- pensia de boala.

Am nvoie de :

-gatit

-spalat

-baie

-gimnastica medicala

-facut curatenie, cumparaturi,intretinerea casei.

-intoarcere in pat cu cearceaful,  la fiecare 2 ore, pentru a nu face escare. Escarele sunt niste rani care sapa pana la os in cazul in care o persoana imobilizata nu face intoarceri.

Toate aceste servicii eu trebuie sa le platesc ,in conditiile in care nu pot munci si nu am sustinerea Statului, iar intr-un Azil nu pot trai din cauza imunitatii deficitare: in contact cu oamenii cu boli transmisibile dezvolt afectiuni medicale complexe care-mi pun viata in pericol.

De aproape 3 ani am ramas si fara ajutorul oferit de mama mea.  Ea a murit in Ianuarie 2018 in spital.  Ambii parinti mi-au murit, sunt singura pe lume si nu mai am suportul nimanui. De 3 ani duc o lupta contracronometru pentru sustinerea nevoilor financiare pentru a plati personalul ce suplineste activitatile pe care le faceam cu mama mea: Infirmiera, asistent,ingrijitoare. Am inchiriat si locuinta din Bucuresti si tot nu am rezolvat situatia.  Din cauza dificultatilor financiare, am trait doar din imprumuturi de la rude, prieteni,vecini si cunoscuti. Am avut prieteni care au renuntat la banii imprumutati, altii au mai donat fise fiscale,etc.  Mi-am vandut din lucruri ….. chiar si carutul electric.

 Detin un sfert din locuita din Bucuresti, dar nu-l pot valorifica, fiind in coproprietate cu fiica mea minora.

Casa parinteasca este momentan in proces de partaj. Suntem 3 surori. Celelalte 2 surori au deschis proces de mostenire in care au cerut sa li se atribuie lor 2 exclusiv casa. Si aici este incert viitorul imobilului. Depinde de ce va hotari Judecatorul.

Sunt la o rascruce de drumuri incerte. Ma simt asemenea condamnatului la moarte care-si astepta sentinta. Mi se va mai da o sansa la viata sau aici se sfareste totul.

 Depinde de hazard. Se va gasi vreo fundatie de profil sau cineva potent financiar, care sa-mi inteleaga tragedia si sa ma sustina financiar pentru un timp?

Pentru tot ce v-am povestit, am nevoie de o suma de bani care poate parea mare pentru nivelul de trai din Romania, dar boala mea, tetraplegia , si conditiile de locuit pe care vi le-am povestit mai sus, necesita cheltuieli lunare imposibil de sustinut de catre mine, dar care-mi sunt vitale:

-factura de energie -500 lei/luna.

-lemne pentru incalzit(9 luni pe an) -600 lei/luna.

-infirmiera si asistent medicali -pentru proceduri care necesita servicii medicale de specialitate -1400 lei/luna.

-cheltuieli de personal pentru 16 ore pe care Statul nu le acopera- 2000 lei.

-cheltuieli lunare imperios necesare cu dispozitive si consumabile medicale-500 lei/luna.

-cheltuieli pentru alimente si cele necesare traiului de zi cu zi,celelalte facturi -1500 lei/luna.

Iar daca  domnii Judecatori din Apel vor decide in favoarea mea la partaj, casa fiind foarte veche, avand o valoare mica, necesita lucrari de renovare si adaptari: baie, rampi, scos praguri, o soba sau centrala,geamuri termopane,  izolatie termica.  Mai mult decat atat, daca procesul de mostenire se va mai lungi mult-pana la finalizare,  exista riscuri, deoarece au aparut fisuri in peretii si constructia casei, in casa nefiind investit si facut amenajari in acesti 15 ani grei, s-a ajuns intr- un proces de degradare foarte urat……

   Procesul e in curs si sper sa se termine cat mai repede cu putiinta, sa pot sa-mi recapat pacea si linistea.

In dovedirea afirmatiilor mele din aceasta Solicitare de Ajutor Public, atasez Certificatul de Handicap Gradul 1 Grav.

Datele de cont bancar ,cont deschis pe numele MISCODAN MIRELA, la CEC BANK, Numar de Cont: R032CECEC001946239286511

In speranta gasirii unei solutii, va multumesc anticipat! ”, a cerut ajutor Mirela Miscodan.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close