AdministratieImportantMunicipiusocial

Noutăți de la Primăria Botoșani cu privire la distribuirea tichetelor sociale

În urma unei analize atente a situației actuale, pe fondul contextului pandemic dar și în baza unor consultări cu conducerea Direcției de Asistență Socială (DAS), primarul municipiului Botoșani a decis unele modificări în ce privește acordarea tichetelor sociale.
Astfel, acestea nu vor mai putea fi ridicate de la sediul primăriei botoșănene, începând cu data de 7 decembrie 2020, ci de la sediul DAS, de pe strada Săvenilor, nr. 12, începând cu data de 9 decembrie 2020, în intervalul orar 08:30 – 16:30.
Reamintim că de ieri, 25 noiembrie 2020, a început sesiunea de depunere a cererilor pentru acordarea tichetelor sociale, la sediul DAS sau în plic, prin Poșta Română.
Persoanele care vor putea folosi aceste tichete sunt pensionari din municipiul Botoșani, care au împlinit sau împlinesc în cursul anului de referință, vârsta standard de pensionare de 65 de ani, venitul net lunar provenit dintr-o pensie sau pensii cumulate să fie mai mic sau cel mult egal cu 800 de lei, respectiv nu realizează venituri din beneficii de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale ori indemnizații cuvenite persoanelor cu handicap grav sau accentuat.
Fiecare beneficiar va primi tichete în valoare totală de 50 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page